Un om a murit și alte două persoane au fost rănite, ieri, pe Defileul Jiului, după ce o bucată de stâncă s-a desprins de pe versant, căzând pe mașină și omorându-l pe bărbatul, de 56 de ani, care se afla la volan. Oamenii erau din Giurgiu și tranzitau Defileul, venind de la Petroșani spre Târgu-Jiu. În mașină mai erau două femei care au scăpat cu viață, nefiind nevoie de spitalizarea lor.
Apelul a fost primit de către dispeceratul comun ISU GJ- SAJ GJ, care a direcționat către locul intervenției și echipaje din cadrul ISU HD, acestea ajungând primele la fața locului, având în vedere că incidentul s-a produs mult mai aproape de orașul Petroșani, a transmis ieri, ISU Gorj.
Astfel, pompierii din Hunedoara au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, un container multirisc și o ambulanță SMURD.
Medicii n-au mai putut face nimic
De asemenea, acolo s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Bumbești Jiu, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, două ambulanțe SAJ Gorj, echipaje de pompieri din cadrul ISU HD și două ambulanțe SAJ HD, sosite în sprijin.
,,În urma acestui eveniment au rezultat 3 victime: șoferul autoturismului, un bărbat în vârsta de 56 de ani și două femei în vârsta de 60, respectiv 50 de ani.
Șoferului i s-au aplicat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, fără rezultat, ulterior fiind declarat decedat. Celelalte două victime au fost preluate de echipajele specializate și li s-au acordat primele îngrijiri medicale la față locului, însă acestea au refuzat transportul la spital”, a mai comunicat instituția.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.
Ce spun reprezentanții SDN Târgu-Jiu
Reprezentanții CNAIR care monitorizează Defileul Jiului spun că accidental nu putea fi prevenit, dată fiind înălțimea și locul din care stânca s-a prăvălit peste mașină.
În ciuda măsurilor de siguranță, spun reprezentanții Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu, evenimentul tragic nu putea fi prevăzut.
,,Angajații Districtului Meri fac, în fiecare zi, revizii și monitorizează versantul și nu numai pietrele pot să cadă, ci și copacii. Monitorizarea e permanentă și intervenim de câte ori este cazul. Așa cum am mai spus, această bucată de stâncă era la o înălțime foarte mare, deloc vizibilă zona, nu a putut nimeni să vadă că acolo este o piatră cu risc de cădere în partea carosabilă. Administratorul drumului și-a îndeplinit obligația legală de a semnaliza faptul că este un sector de drum cu căderi de pietre.
Zona de unde a căzut piatra nu se putea asigura cu plase pentru exista riscul colmatării acelui torent fapt ce ar putea duce la apariția aluviunilor pe carosabil în cazul cedării plaselor”, a spus Cristi Tudor, reprezentantul SDN Târgu-Jiu.
Autoritățile vor deschide o anchetă în acest caz.
M.C.H.