Accident rutier, la Târgu Jiu

1205

O tamponare între doua autoturisme produsă marti, 16 aprilie, într-o intersecție din municipiul Târgu Jiu s-a soldat cu două dosare penale pentru șoferul vinovat.

„La data de 16 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o localnică de 39 de ani, despre faptul că, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Mărășești din municipiu, ajungând la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu, a fost acroșată de un alt autoturism, condus pe această stradă, de un tânăr de 19 ani, din comuna Jupânești, care nu a acordat prioritate de trecere, nerespectând semnificația indicatorului ”Stop”. Totodată, tânărul a modificat urmele accidentului, fără acordul organelor de poliție, în sensul că a mutat autoturismul de la locul impactului, în imediata vecinătate. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a apelantei, fiind transportată cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și modificarea urmelor accidentului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here