Accident rutier cu trei răniți, între care și un adolescent de 14 ani

35

Doi adulţi şi un copil de 14 ani au fost răniţi, marți, în localitatea Câmpu Mare, în urma unui accident, după ce şoferul unei maşini a pătruns pe contrasens şi a lovit un alt autoturism. Conducătorii celor două autoturisme au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.
”La data de 22 ianuarie, polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 44 de ani, din comuna Albeni, cu privire la faptul că pe DJ 661, a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 22 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 661, din direcția Târgu-Cărbunești către Albeni, nu a adaptat în mod corespunzător viteza de deplasare la condițiile de drum, a derapat și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus, de un bărbat de 59 de ani, din localitate. În urma impactului, conducătorii auto și un pasager, în vârstă de 14 ani, au suferit leziuni și au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate şi investigaţii”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. “Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza localității Scoarța, satul Câmpu Mare, în care au fost implicate două autovehicule. La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și o autospecială SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și două ambulanțe din cadrul SAJ Gorj, echipajele constatând că, în urma impactului, doi bărbați în vârstă de 22, respectiv 59 de ani și un copil în vârstă de 14 ani au suferit leziuni. Aceștia nu erau încarcerați și erau conștienți. Au primit primul ajutor calificat la fața locului și au fost transportați la spitalul din orașul Târgu-Cărbunești pentru investigații medicale suplimentare. Copilul a suferit leziuni minore, însă pentru siguranță a fost transportat la spital”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here