Accident provocat de un tânăr fără permis

295

A plecat la plimbare cu mașina, deși nu avea permis și a sfârșit prin a avaria două autoturisme. Este vorba de un tânăr de 19 ani, din Mehedinți, anchetat acum de polițiștii gorjeni pentru conducere fără permis.

În seara zilei de 27 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni s-au sesizat cu privire la faptul că un tânăr, de 19 ani, din comuna Grozeşti, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism, în zona centrală a oraşului Turceni, a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se afla parcat în zona respectivă. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că tânărul nu deţine permis de conducere. În urma impactului ambele autovehicule au fost avariate, nefiind înregistrate însă alte pagube materiale sau victime. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here