O femeie de 41 de ani a fost rănită, luni seara, în urma unui accident provocat de un șofer începător, în apropierea podului de la Pasarelă. Polițiștii au stabilit că aceasta circula regulamentar, în momentul în care autoturismul său a fost lovit de mașina condusă de tânărul de 20 de ani. ”La data de 1 octombrie, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza localității a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă. Un echipaj rutier s-a deplasat la locul evenimentului, ocazie cu care s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani, din comuna Licurici, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii din municipiul Târgu-Jiu, la intersecția cu strada 16 Februarie, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 41 de ani, din localitate, care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, femeia a fost rănită ușor, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.