Accident pe Defileul Jiului. Două persoane au fost duse la spital

1506

În această dimineață, un accident rutier s-a produs pe Defileul Jiului. Potrivit polițiștilor gorjeni, în urma evenimentului, doi bărbați au ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„La data de 20 decembrie 2023, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Defileul Jiului. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 73 de ani, din municipiul Petroșani, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Bumbești Jiu, din direcția orașului Târgu Jiu către Petroșani, s-ar fi angajat în depășirea unui autoturism, intrând în coliziune cu un alt auto, condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, care circula din sens opus. În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului în vârstă de 44 de ani și a unui pasager din autoturismul condus de bărbatul de 73 de ani. Aceștia au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În continuare, polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here