Accident mortal la Bolboşi

391

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Bolboşi, a murit săptămâna trecută, după ce autoturismul în care se afla a derapat şi s-a izbit de un stâlp de electricitate. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Accidentul s-a produs joi dimineaţa, în jurul orelor 08:52, pe DJ 671 C. Şoferul autoturismului implicat în accident, un tânăr de 19 ani, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum iar maşina a derapat şi s-a izbit de un stâlp de electricitate, fapt ce a dus la rănirea unui bărbat în vârstă de 43 de ani, pasager pe scaunul din dreapta al autoturismului. „Echipa operativă constituită la nivelul subunităţii a constatat că Ş.I., de 19 ani, din comuna Bolboşi, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 671C, la ieşirea dintr-o curbă uşoară la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a derapat şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate ce se afla pe partea dreaptă în sensul de mers. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pasagerului din partea dreaptă, Ş.I., de 43 ani, din comuna Bolboşi. Conducătorul auto Ş.I.C., a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Din păcate, bărbatul rănit în accident nu a supravieţuit; câteva ore mai târziu, în timp ce era transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Târgu-Jiu, acesta a decedat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here