Accident la Vîrț – O tânără de 24 de ani a ajuns la spital

1720

O tânără în vârstă de 24 de ani, din Plopșoru, a ajuns, ieri după-amiază, la spital. Aceasta a fost implicată într-un eveniment rutier, ce a avut loc pe raza localității Vîrț, după ce un tânăr de 21 de ani, din Negomir, nu a păstrat distanța regulamentară și a lovit autoturismul în care se afla.

,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un tânăr, de 21 de ani, din comuna Negomir, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Vîrț din direcția municipiului Târgu-Jiu către orașul Rovinari, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un autoturism condus de o tânără, de 24 de ani, din comuna Plopșoru, intrând în coliziune cu acesta. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tinerei, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii autovehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here