Accident la Târgu-Jiu, provocat de un șofer care a intrat pe contrasens

18124

O persoană a fost rănită grav, vineri seara, după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit cu o autoutilitară, pe raza municipiului Târgu-Jiu.
Primele informaţii au arătat că evenimentul rutier s-a produs după ce şoferul rănit a intrat pe contrasens.
,,Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 67 de ani, din comuna Lelești, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Merilor către Barajelor, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă regulamentar de un bărbat de 50 de ani, din Târgu-Jiu. În urma impactului, conducătorul autoturismului care a pătruns pe contrasens a suferit leziuni grave și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. La fața locului au fost trimise și echipaje pentru descarcerare din cadrul ISU Gorj. ,,La fața locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, care au constatat că în urma impactului o persoană a rămas încarcerată. Băieții noștri au intervenit pentru descarcerarea bărbatului în vârstă de 67 de ani care a fost preluat de către echipajul din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu-Jiu”, au precizat reprezentanții ISU Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here