O tânără de 20 de ani a fost lovită de o mașină, ieri dimineață, pe o trecere de pietoni de pe strada Victoria. ”Un bărbat de 59 de ani, cetățean român cu domiciliul în Austria, în timp ce se deplasa cu un autoturism, pe strada Victoria, din Târgu-Jiu, nu a adaptat viteza în apropierea unei treceri de pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, motiv pentru care nu a observat la timp o tânără de 20 de ani, care traversa regulamentar, aceasta fiind acroșată și rănită ușor. Tânăra a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.