Accident la Sadu – Un tânăr a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a acroșat un porc mistreț

1776

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Bumbești Jiu, a ajuns, duminică, la spital. Acesta a fost rănit în urma unui eveniment rutier, după ce șoferul autoturismului în care se afla a acroșat un porc mistreț, ulterior intrând cu mașina într-un șanț.

,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr, de 22 de ani, din orașul Bumbești Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Bumbești Jiu, din direcția orașului Bumbești Jiu către municipiul Târgu Jiu, a acroșat un porc mistreț, care ar fi ieșit brusc din partea stângă a direcției de mers, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în șanțul din dreapta sensului de mers.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui tânăr, de 21 de ani, din orașul Bumbești Jiu, pasager în autoturism, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Țuhașu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.