Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum a făcut ca doi doljeni, soţ şi soţie, să ajungă duminică la spital după ce ATV-ul cu care se deplasau s-a oprit în malul de zăpadă de pe marginea drumului. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.
La sfârşitul săptămânii trecute, Poliţia oraşului Novaci a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe DN 67 C, în Zona Turistică Montană Rânca, s-a produs un eveniment rutier soldat cu victime. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică, „din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a constatat că D.M.C., de 29 ani, din municipiul Craiova, în timp ce se deplasa cu un ATV, pe DN 67 C Rânca, din direcţia Rânca-Novaci, la Km 32+400 m, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu gheaţă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu malul de zăpadă de pe marginea părţii carosabile. În urma impactului a rezultat accidentarea uşoară a conducătorului auto şi a soţiei sale de 34 ani, pasageră pe ATV, ambii fiind transportaţi la Spitalul Orăşenesc Novaci pentru acordarea de îngrijiri medicale. D.M.C. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”. Cercetările continuă pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.
Roxana Lupu