Accident la Ploștina. O femeie a ajuns la spital

957

Astăzi, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN-67-Ploștina. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că o femeie, în vârstă de 36 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Târgu Jiu către Motru, la efectuarea unui viraj la stânga, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Motru.

În urma accidentului a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În continuare, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here