Accident la Novaci

213

O femeie în vârstă de 42 de ani, din Alimpeşti, a ajuns la spital după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un eveniment rutier pe raza oraşului Novaci. Un şofer care a intrat cu viteză prea mare într-o curbă, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, lovind maşina în care se afla femeia de 42 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 11 februarie, pe strada Parângului din Novaci. „La data de 11.02.2014, în jurul orei 14:25, poliţiştii din oraşul Novaci au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de O.V., de 58 ani, din comuna Alimpeşti, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment. Din primele cercetări efectuate de echipa operativă constituită la nivelul subunităţii s-a constatat că A.A., de 29 ani, din oraşul Novaci, în timp ce conducea un autoturism pe Str. Parângului, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus din sens opus de O.V., de 58 ani, din comuna Alimpeşti”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului a rezultat accidentarea uşoară a unei femei în vârstă de 42 ani, din comuna Alimpeşti, pasager în cel de-al doilea autoturism; aceasta a fost transportată cu ambulanţa la o unitate medicală pentru investigaţii. Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţiştii au constituit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Atenţie la viteză!
Poliţia Rutieră atrage atenţia asupra necesităţii respectării normelor rutiere, depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezentând unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice. “Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă! Viteza determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!”, spun poliţiştii, recomandându-le totodată conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here