Accident la Motru

878

Un tânăr de 26 de ani din Motru, a sunat luni, la 112, anunțând că, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, a fost implicat într-un accident rutier. Acesta s-a oprit cu mașina într-un parapet. În urma impactului, părinții acestuia, pasageri în autovehicul, au fost răniți. ”Din verificările efectuate de polițiști la fața locului s-a constatat că tânărul de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Motru, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un parapet. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei femei de 46 de ani și a unui bărbat de 52 de ani, părinții conducătorului auto, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.