Accident la Mătăsari: Reacția șoferului, angajat al CEO, acuzat că a fugit în Cariera Jilț Sud: ”Nu este adevărat!”

1655

Accident la Mătăsari: Reacția șoferului, angajat al CEO, acuzat că a fugit în Cariera Jilț Sud: ”Nu este adevărat!”
Un tânăr de 25 de ani, din comuna Slivilești, angajat al Carierei Jilț Sud, ca tehnician electronist, este cercetat de polițiști, fiind acuzat că, ieri, a produs un accident rutier și ar fi fugit de la fața locului. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 07.00, în satul Croici, al comunei Mătăsari. Acesta neagă însă că s-ar fi ascuns în carieră, așa cum spun polițiștii care au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Tânărul conducea un autoturism Volkswagen și s-a angajat în depășirea unei mașini Skoda, la volanul căreia se afla o femeie de 47 de ani. Potrivit IPJ Gorj, la revenirea pe banda lui de mers nu ar fi păstrat distanță suficientă și ar fi intrat în coliziune cu aceasta, iar șoferița s-a oprit cu autovehiculul în șanț. ”Polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi, prin apelul 112, de o femeie de 47 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că a fost implicată întru-un accident rutier, pe raza comunei Mătăsari. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, constatând că un tânăr de 25 de ani, din comuna Slivileşti, în timp ce conducea un autoturism pe DC 86 Croici, s-a angajat în depăşirea unui alt autoturism, condus de femeia de 47 de ani, iar la revenirea pe bandă nu a păstrat o distanţă laterală suficientă şi a intrat în coliziune laterală cu acesta. În urma impactului, autoturismul condus de femeie a părăsit partea carosabilă și a intrat în şanţ. Inițial, tânărul a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior, de polițiști, în parcarea Carierei Jilţ Sud. În urma impactului un bărbat, de 80 de ani, din comuna Slivileşti, pasager pe scaunul din dreapta față al autoturismului condus de tânăr a suferit leziuni, fiind transportat la Spitalul Târgu-Jiu pentru investigaţii medicale. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

”M-a sunat un unchi care a văzut că era mașina Poliției lângă autoturismul meu”
Tânărul șofer are însă o altă variantă. ”Chiar nu este adevărat, nu am fugit de la fața locului. Singurul fapt adevărat este că am fost implicat într-un accident ieri dimineață. Mergeam către locul de muncă, cu tatăl meu și cu încă o persoană de la mine din sat. Bătrânul de 80 de ani era în cealaltă mașină. Noi, toți trei, mergeam la serviciu, lucrăm toți în Cariera Jilț Sud. Am semnalizat intenția de a depăși un autovehicul, m-am angajat în depășire regulamentar, era linie discontinuă.

La volanul acelui autoturism era o femeie. În timp ce deja mă angajasem deja în depășire, aceasta a depășit axul drumului spre stânga, fapt pentru care eu am început să claxonez și m-am băgat oarecum spre șanț, probabil atunci doamna s-a speriat, a tras de volan dreapta, nu se vede nicio frână, nimic, a mers pe dunga șanțului și a intrat în șanț. Fără să-mi dau seama de acest lucru, eu mi-am continuat drumul spre serviciu. Nu m-am mai uitat în oglindă, nu m-am gândit că doamna a intrat în șanț. După ce am ajuns la serviciu m-a sunat un unchi care a văzut că era mașina Poliției lângă autoturismul meu și imediat mi-am luat actele și am mers acolo, să văd despre ce este vorba. Nu am fugit de la locul accidentului, în mașina mea nu a fost niciun rănit, mașina are doar o mică zgârietură, nu a fost o lovire, foarte puțin ușa din dreapta spate a mea este zgâriată. Se vede că oglinda doamnei nu a fost dată peste cap. Nu am avut probleme la muncă, șefii mei mă cunosc, știu ce fel de persoană sunt, mi-am băgat o zi de concediu și am mers la Poliție și la spital, pentru a recolta probe de sânge. Nu am avut niciodată probleme”, a declarat Radu Octavian, pentru Gorjeanul. Acesta mai spune și că persoana rănită, în vârstă de 80 de ani, s-ar fi aflat de fapt în mașina cealaltă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.