Accident la Drăguțești

1268

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Drăguțești, a ajuns la spital, ieri, după ce a fost rănit într-un accident rutier. Acesta era pasager în autoturismul condus de fratele său, în momentul producerii evenimentului. O manevră greșită a făcut ca autovehiculul să lovească mai întâi un cap de pod și apoi un gard, din Dâmbova.

”La data de 12 martie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de lucrătorii din cadrul Spitalului Județean Târgu-Jiu, cu privire la faptul că, la acest serviciu, s-a prezentat o persoană care ar fi fost victimă a unui eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiști s-a stabilit faptul că un tânăr de 23 ani, din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autoturism pe DC Dâmbova, la ieșirea de pe acest drum către DJ 663, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga, a pierdut controlul direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod și cu gardul unui imobil. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a fratelui conducătorului auto, în vârstă de 20 ani, din aceeași localitate, care era pasager pe scaunul din dreapta față. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here