Accident în Buduhala produs din cauza unei femei care făcea o depăşire neregulamentară

1737

O șoferiță din Târgu-Jiu a ajuns la spital, vineri, după ce a provocat un accident în satul Buduhala, din comuna Telești. Potrivit polițiștilor, conducătoarea auto depăşea neregulamentar, moment în care s-a ciocnit cu un autoturism. ,,A fost o coliziune frontală între două autovehicule, victimă fiind o femeie care a fost transportată la spital.
Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că femeia de 40 de ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 Buduhala, din direcția Motru către Târgu-Jiu, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, fără a se asigura și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Motru, care circula din direcția opusă. În urma impactului, conducătoarea auto a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.