Accident grav la Turceni, lângă biserică: Două surori au fost rănite de un BMW condus de un minor

1049

Evenimentul rutier a avut loc azi-noapte, pe Drumul Județean 673 Turceni, lângă biserica din cartierul Stolojani. ”La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunității,  ocazie cu care s-a stabilit că un tânăr de 17 ani, din oraşul Turceni, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, din direcţia Turceni către Borăscu, a pierdut controlul volanului şi a intrat în două autovehicule ce se aflau parcate  în afara parţii carosabile lângă biserica din satul Stolojani. În urma impactului au fost acroşate două tinere, de 14, respectiv 23 de ani, din comuna Plopşoru, care se aflau lângă autovehiculele parcate, ulterior tânărul şi-a continuat deplasarea, la volanul autoturismului, părăsind locul accidentului și abandonând autoturismul condus pe o uliţă, la circa 300 de metri de locul faptei. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus  la Spitalul Orăşenesc Turceni pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

Tânărul nu deţine permis de conducere. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Craiova pentru investigaţii medicale.

”În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducere fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului  şi părăsirea locului accidentului”, a mai precizat Miruna Prejbeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here