Accident cu victime, la Peşteana

433

Două persoane, soţ şi soţie, au ajuns vineri la spital, după ce bărbatul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare pentru a le scoate pe cele două victime din maşină, acestea fiind transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu.

Potrivit IPJ Gorj, accidentul s-a produs din cauza neatenţiei conducătorului auto, care a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat cu maşina într-un cap de pod. Cei doi soţi, grav răniţi în urma impactului, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu. Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de vineri, 30 august, pe raza comunei Bâlteni, fiind necesară intervenţia unui echipaj de la descarcerare pentru a-i scoate pe cei soţi dintre fiarele maşinii: “Vineri după-amiaza, la orele 15:06, poliţişti ai Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, despre producere unui accident de circulaţie pe DE 79, în comuna Bîlteni, satul Peşteana de Jiu. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit că G.I., de 61 ani, din Tg. Jiu, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe DE 79, din direcţia Filiaşi – Tg. Jiu, pe raza satului Peşteana-Jiu, la km 38+500, într-un moment de neatenţie, a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe contrasens şi, părăsind partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, conducătorul auto şi G.M., de 57 ani, pasageră pe locul din dreapta faţă, au suferit leziuni corporale, ambii fiind transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică. În acest moment, poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here