Accident cu victime la Lelești

837

Două persoane au ajuns, ieri, la spital, după ce au fost rănite în urma unui eveniment rutier. Accidentul a avut loc pe raza localității Lelești, după ce un bărbat de 51 de ani, din Tismana, a pierdut controlul volanului într-o curbă și a pătruns pe contrasens.

,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 51 de ani, din orașul Tismana, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D, din direcția Târgu-Jiu către comuna Lelești, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Lelești. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorilor auto, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri. La testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here