Accident cu victime la Bîlteni

340

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bîlteni, a fost rănit marţi în urma unui accident de circulaţie ce a avut loc pe raza localităţii. Accidentul s-a produs după ce tânărul, aflat la volanul unui autoturism, a virat la stânga şi a fost lovit de o maşină condusă de un şofer din Dolj.

În dimineaţa zilei de 27 august, la orele 10:19, Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe DE 79, în comuna Bîlteni, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunităţii de poliţie care, urmare a primelor cercetări efectuate, a constatat că un tânăr de 20 ani din comuna Bîlteni, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, a efectuat un viraj spre stânga, fiind lovit din spate de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj. În urma impactului, conducătorul auto gorjean a suferit leziuni. „Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here