Accident cu patru victime, provocat de un șofer din Gorj

484

Patru persoane, între care și un copil de 10 ani, au ajuns aseară la spital, după ce au fost rănite într-un accident rutier la Lupeni. Polițiștii au stabilit că vinovat de producerea evenimentului este un tânăr de 31 de ani, din județul Gorj.  „La ora 20.32, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Bumbeşti-Jiu, județul Gorj, a condus un autoturism înmatriculat în Anglia, pe DN66A, pe direcția Lupeni-Petroșani și într-o curbă periculoasă, semnalizată corespunzător, din cauza neadaptării vitezei, pe un carosabil acoperit cu polei, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus de mers și a lovit un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani din municipiul Vulcan, care se deplasa regulamentar pe direcția Petroșani-Lupeni. În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto care se deplasa regulamentar și rănirea ușoară a pasagerului aflat pe locul din dreapta față, precum şi a doi pasageri din autoturismul înmatriculat în Anglia, respectiv o femeie în vârstă de 30 de ani şi un copil de 10 ani”, se precizează într-un comunicat al IPJ Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here