Accident cu patru victime, la Ţânţăreni

169

Un accident de circulaţie soldat cu rănirea a patru tinere cu vârste cuprinse între 14 şi 23 de ani a avut loc sâmbătă după-amiază, pe raza comunei Ţânţăreni. Accidentul s-a produs după ce una dintre anvelopele autoturismului în care se aflau cele patru tinere a explodat.

În cursul zilei de 25 mai, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea au fost sesizaţi de către colegii din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe raza comunei Ţânţăreni. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au găsit maşina celor patru tinere în şanţ şi au stabilit că accidentul s-a produs din cauza exploziei unei anvelope. „Urmare a primelor cercetări efectuate la faţa locului de către echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti s-a constatat că B.M., de 23 ani, din comuna Ţânţăreni, în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 79 Ţânţăreni, din cauza exploziei unei anvelope a autoturismului, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţul din partea dreaptă în direcţia de mers. În urma impactului a rezultat accidentarea conducătoarei auto şi a altor trei pasagere în autoturism, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, care au fost transportate de către alţi participanţi la trafic, la Spitalul Orăşenesc Filiaşi pentru investigaţii medicale”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here