Accident cu PATRU victime la Bâlta!

993
Un accident soldat cu patru victime a avut loc, ieri, la Bâlta, comuna Runcu.
Echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care s-a stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 134 Bâlta, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, pătrunzând pe contrasens și a intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar din sens opus, de un bărbat de 36 de ani, din aceeaşi comună.
În urma impactului au rezultat  patru victime, șoferi și pasageri, care au fost transportate cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale . Conducătorii auto nu au fost testați cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate în care se aflau, fiindu-le recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here