Accident cu patru victime la Albeni

775

O familie din Scoarța a ajuns, vineri, la spital, după ce mașina în care se aflau patru persoane s-a oprit într-un cap de pod. Autoturismul era condus de o șoferiță în vârstă de 21 de ani, care a pierdut controlul volanului, pentru că ar fi fost orbită de soare și nu a văzut ce se întâmplă. În autovehicul se aflau soțul și socrii săi. Toți patru au avut nevoie de îngrijiri medicale. “La data de 29 iunie, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza comunei Albeni s-a produs un accident rutier. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că o tânără de 21 de ani, din comuna Scoarţa, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 675B Albeni, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului conducătoarea auto, un tânăr de 21 de ani, o femeie de 38 de ani şi un bărbat de 47 de ani, pasageri în autoturism, au suferit leziuni, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here