Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 14.00, pe strada Termocentralei din municipiul Târgu-Jiu. Două persoane au fost rănite după ce s-au ciocnit două autoturisme. „La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și un echipaj din cadrul SAJ Gorj, care au constatat că, în urma impactului, au rezultat două victime. Ambele victime erau conștiente, însă una dintre acestea a ramas încarcerată. Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea acesteia și acordarea primului ajutor calificat.
Ambele victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu-Jiu„, potrivit reprezentanților ISU Gorj. Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului. Vinovat de producerea accidentului ar fi fost șoferul de taxi, care se afla și sub influența băuturilor alcoolice. „Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Termocentralei, din municipiul Târgu-Jiu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, compus din cap tractor și semiremorca, condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Runcu. După impact, autoturismul a revenit pe sensul său de mers, întorcându-se invers, moment în care a fost acroșat frontal de un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Craiova. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorilor auto de 28 și 35 de ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, la bărbatul de 35 de ani, rezultând o concentrație de 0,03% alcool pur în aerul expirat, iar la ceilalți rezultatele au fost negative„, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.