Pompierii gorjeni au fost solicitaţi să intervină sâmbătă dimineaţa în comuna Floreşti, din judeţul Mehedinţi, pentru descarcerarea unui bărbat rămas prins între fiarele contorsionate ale autoutilitarei pe care o conducea după ce aceasta s-a izbit de un copac.
Un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Motru au intervenit sâmbătă, 12 aprilie 2014, la ora 06:34, pentru descarcerarea unui bărbat, victimă a unui accident de circulaţie ce a avut loc în comuna Floreşti, sat Zegujani, judeţul Mehedinţi. Acesta, şofer al unei autoutilitare înmatriculată în judeţul Mehedinţi, s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului. Victima a fost descarcerată, preluată pentru acordarea primului ajutor de către echipajul SMURD şi transportată la Spitalul Motru.
R.L.