Accident cu bucureșteni grăbiți!

2363

Doi bucureșteni aflați în vizită prin Gorj și-au încheiat drumeția prin județul nostru pe patul de spital. Aceștia au fost răniți, duminică după-amiază, într-un accident rutier produs pe raza comunei Scoarța, la intersecția dintre drumul național 67 și cel care face legătura cu satul Bobu, locul fiind cunoscut pentru astfel de evenimente nefericite. Bărbatul aflat la volanul mașinii are 65 de ani și recunoaște că a pierdut controlul volanului, iar apoi i-a fost greu să mai redreseze autoturismul. „Am prins cu roata dreaptă în acostamentul de pe margine și a intrat imediat în derapaj. Nu am mai putut să o controlez”, a mărturisit șoferul, în timp ce un șofer din spatele său a menționat că a asistat uluit la întreaga scenă. „Mergea în fața mea, cred că avea și viteză. La un moment dat, a părut că se duce spre dreapta și cred că a tras tare de volan spre stânga. L-am văzut doar cum a ieșit de pe șosea și s-a izbit de copacul de pe marginea drumului. Am oprit imediat pentru că nu-mi venea să cred că s-a întâmplat așa ceva”, a spus bărbatul. În mașină, pe locul din dreapta față, se afla o tânără de 24 de ani. Ea a fost cel mai grav rănită, pentru descarcerarea ei fiind nevoie de prezența pompierilor militari. Mașina s-a izbit de arbore chiar cu partea din dreapta față, iar pasagera a suferit răni, care nu îi pun însă viața în pericol. Și ea, și șoferul au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Pentru că în zonă s-au mai produs accidente, localnicii le cer autorităților să ia măsuri pentru a preveni astfel de evenimente. „Dacă nu se face ceva, o să tot vedeți din astea pentru că vin tare din curba asta de lângă intersecția cu Bobu și apoi nu mai știu cum să redreseze mașina. Cei care sunt din zonă și cunosc drumul nu au problemă, dar cei din afară, să zicem așa, au mari probleme. Păi acum două săptămâni cred că a ars o motocicletă după ce s-a ciocnit frontal de o alta. Și câte accidente nu au mai fost nu mai știm nici noi. Trebuie să facă ceva cei care sunt în măsură să rezolve lucrurile astea pentru că altfel vom tot număra la răniți”, a spus un localnic.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here