Accident cu 3 morți! Se întorceau acasă de la Târgu-Jiu

34266

Nenorocire pe un drum din Mehedinți, șoseaua care leagă Drobeta Turnu Severin de Târgu-Jiu. Joi noaptea, trei persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost rănite grav. Victimele se întorceau de la Târgu-Jiu și mergeau spre Șimian, localitatea de domiciliu. Pe raza comunei Cocorova, pe o porțiune de drum drept, în afara localității, un șofer de 19 ani a intrat pe contrasens și a izbit mașina în care se aflau doi frați, soția unuia dintre ei și copii de 7 și 15 ani ai familiei. Adulții care au murit în urma impactului nu au mai avut nicio șansă, mașina în care se aflau fiind spulberată. „Au murit nevinovați. Ei nici nu aveau viteză, veneau de la Târgu-Jiu și se duceau spre casă. Când i-a lovit ăsta cu BMW-ul i-a aruncat direct de pe șosea și acolo au rămas”, a spus un localnic. Ironia sorții face ca fratele cel mare al celor doi frați decedați să fi fost într-o altă mașină cu care mergea în fața celei în care se afla restul familiei. Nu i-a venit să creadă când a văzut că nu mai are farurile în oglinda retrovizoare. Și-a dat seama că s-a întâmplat ceva, iar când a întors a făcut macabra descoperire. „Nu poți ca om normal să mergi cu viteza aia pe drumurile astea. A trecut pe lângă mine și eu am și zis că ori e beat ori drogat. Apoi am observat că nu mai văd farurile mașinii fratelui meu în oglinda retrovizoare. Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva și am întors, iar când am venit aici i-am văzut pe toți așa cum sunt așa. Asta se întâmplă când iau toți permis fără să știe să conducă o mașină puternică”, a spus bărbatul. Șoferul responsabil de cele întâmplate s-a ales cu dosar penal și este anchetat pentru ucidere și vătămare corporală din culpă. Cei doi copii minori care au supraviețuit accidentului au fost transferați vineri la un spital din Timișoara, unde medicii fac eforturi pentru a-i menține în viață.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here