Accident cu 2 răniţi din cauza unui cal, pe şoseaua de centură

207

Doi bărbaţi au fost răniţi ieri după-amiază într-un accident rutier produs pe şoseaua de centură a municipiului, cea la care lucrările tocmai s-au încheiat. Un căruţaş din cartierul Meteor a apărut brusc în faţa unei maşini înmatriculate în Alba, cu pasageri din Vulcan, Hunedoara, care veneau în vizită la nişte rude în Gorj.

Calul de la căruţă s-a speriat atât de tare încât s-a înfipt direct în autoturismul care circula regulamentar, căruţaşul mărturisind că nu a mai avut ce să facă pentru a potoli animalul. Şoferul maşinii a fost grav rănit, dar a continuat să meargă peste 150 de metri pe drum drept, până când şi-a pierdut cunoştinţa, iar pasagerul din dreapta, care nu e posesor de permis de conducere, a tras frâna de mână pentru a opri autoturismul. Acest lucru s-a şi întâmplat, numai că maşina a intrat pe contrasens şi a ajuns pe un teren viran, după ce a trecut pe lângă un stâlp al reţelei de electricitate. Cei doi bărbaţi din maşină, dar şi proprietarul căruţei, au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la spital, medicii dând asigurări că nu au viaţa pusă în pericol.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here