Accesul spectatorilor va fi permis la Euro 2020

1043

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a anunțat că partidele de la Bucureşti din cadrul EURO 2020 se pot desfăşura cu prezența a maximum 13.000 de spectatori în tribune, adică 25% din capacitatea Arenei Naţionale. ,,E o veste foarte bună. E un mic câștig în fața pandemiei acest semnal, prin faptul că ne-am asumat acest lucru. Am investit foarte mulți bani în acest proiect. E cel mai mare eveniment sportiv organizat în România și mă bucur că Bucureștiul se alătură Budapestei, Moscovei, Danemarcei, care au confirmat deja să-și asume aceste procente”, a spus ministrul Sportului. Accesul în tribune se va face după o schemă stabilită cu stabilită de specialiștii de la UEFA. ,,Fiecare spectator trebuie să prezinte un certificat care atestă că s-a vindecat de Covid, că s-a vaccinat. Fiecare bilet va conține data, ora la care trebuie să fie prezent pe stadion, ca să evităm aglomerația la intrare. Cealaltă variantă, când nu are niciun test, va fi testat la fața locului. Schema e foarte sigură, foarte bună și deja se află specialiști UEFA aici până la desfășurarea meciurilor, ca să se poată antrena cât mai bine staff-ul din România. Vor fi patru filtre prin care vor intra spectatorii. E o decizie normală. Japonia organizează Jocurile Olimpice cu spectatori japonezi, cu mai mult de 10-20.000. Și noi putem să ne asumăm și ne-am asumat aceasta, putem organiza patru meciuri cu 13.000 de spectatori”, a adăugat ministrul.

Scenariile privind accesul spectatorilor
Structura Locală de Organizare a EURO 2020 la Bucureşti şi Federaţia Română de Fotbal au pregătit un plan de acces al spectatorilor într-o proporţie de 25% din capacitatea Arenei Naţionale – locul unde vor fi găzduite cele 4 meciuri atribuite.
1. Fiecare spectator va fi testat şi/sau verificat în ziua meciului.
2. UEFA nu impune testare individuală, dar a dat ca exemplu planul suplimentar de la Bucureşti, pe care îl susţine şi la care contribuie financiar.
3. Suporterii străini care şi-au păstrat biletele sunt core fans, astfel încât îi interesează doar meciurile, nu turismul. Există, deci, o probabilitate extrem de redusă ca aceştia să stea mai mult de 48 de ore pe teritoriul României.
4. Nu se creează precedent pentru alte evenimente, EURO având regim special. Este declarat eveniment ,,de interes public şi de importanţă naţională” prin HG 1093/2013.
În această formă şi cu aceste argumente, planul de acces al publicului în proporție de 25% este deja avizat de UEFA, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi a întrunit consensul Comitetului Interministerial EURO 2020, la şedinţa din 3 martie 2021. România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Naţională din Capitală. Competiția se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania). Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19.00), Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16.00), Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19.00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22.00).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here