“Acces la sănătate”, o dezbatere de succes

554

Coaliţia Organizaţiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), în colaborare cu Asociația Română de Hemofilie și Asociația Română de Oncologie “Sfânta Ana” au organizat în data de 26 aprilie 2017, ora 11.00, la Prefectura Gorj în sala Maură, dezbaterea cu tema “Acces la sănătate”.

Dezbaterea ”Acces la sănătate” face parte din campania ”Săptămâna pacienților”, organizată de COPAC în perioada 24-30 aprilie la nivel național și care își propune să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă pacienții, dorind să găsească împreună cu autoritățile soluții pentru rezolvarea problemelor acestora.
Deschiderea lucrărilor s-a bucurat de prezența noului prefect de Gorj, Ciprian Florescu, acesta arătându-și întreaga susținere a proiectelor dezvoltate de societatea civilă în domeniul sănătății. Proaspăt numit în funcție, prefectul a încurajat liderii asociațiilor de pacienți să organizeze cât mai des astfel de evenimente în vederea unei colaborări cât mai eficiente în beneficiul pacientului.
Printre reprezentanții instituțiilor abilitate care au participat activ la dezbaterile de astăzi au fost: președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj, Daniel Șurlea, președintele Colegiului Medicilor Gorj – Ana Băleanu, directorii medical și de îngrijiri medicale din cadrul Spitalului Județean Gorj – Diana Marcoci și Voichița Stoicoiu, liderul Federației Sanitas Gorj, Valentin Popa, Elena Pițian – Direcția de Sănătate Publică Gorj.

Delegațiile organizațiilor de pacienți au reprezentat: Asociația Română de Hemofilie, Asociația Română de Oncologie „Sfânta Ana”, Asociația Down Art Therapy, Asociația Antiparkinson – Filiala Gorj, Asociația Transplantaților din România – Filiala Gorj, Asociația Națională a Surzilor din România – Filiala Gorj, Asociația Națională a Nevăzătorilor – Filiala Gorj. Pacienții din aceste organizații, prin vocea reprezentanților, au ridicat probleme referitoare la dializă, analize medicale, comunicarea medic- pacient, creșterea nivelului de informare a pacienților, problemele specifice din hemofilie, oncologie, timpul de așteptare la cabinetele medicale, vaccinări, da și la modul în care bolnavii sunt tratați de salariații unor instituții publice. “Sistemul sanitar este așa cum este. De multe ori, se creează două tabere: pacienții și doctorii. Aceasta nu este normalitatea, indiferent de motivele sau scuzele uneia sau alteia din tabere. Nu trebuie să aruncăm cu noroi unii în alții, ci trebuie să construim. De aceea, astfel de întâlniri, discuții și dezbateri între factorii decizionali și reprezentanții organizațiilor de pacienți sunt benefice și trebuie să aibă drept rezultat creșterea accesului oricărui om la tratamente moderne, la condiții civilizate în spitale și în toate unitățile sanitare. Dorim să crească eforturile instituțiilor abilitate ale statului pentru creșterea calității vieții pacientului”, a declarat Bogdana Costoiu, pacientă și președinte Asociația Română de Oncologie “Sfânta Ana”.
Liderul Sanitas Gorj, Valentin Popa, a susținul că cea mai mare problemă a sistemului de sănătate este lipsa medicilor care au migrat în străinătate, cei prezenți apreciind eforturile managerului Spitalului Județean, Tiberiu Tătaru, de a atrage medici tineri în Gorj. Președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj, Daniel Șurlea, a răspuns punct cu punct tuturor întrebărilor celor prezenți la dezbaterea de astăzi, menționând programele naționale și modul în care acestea vin în sprijinul bolnavilor din județul Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here