Accente polikratice – Vocea mea, de revoltat

290
Signature --- Image by © Royalty-Free/Corbis

În România de azi, forţe străine interesului naţional vor destabilizarea ţării, stricarea regimului democratic instaurat după alegerile legale câştigate, confortabil, de P.S.D.
Acest partid majoritar poate fi scos de la guvernare doar prin vot al întregului popor, ci nu prin aşa-zisele „revoluţii de vineri seara” – cum inspirat le-a botezat europarlamentarul Mircea Diaconu, fost ministru al Culturii câteva zile, căci, fiind autentic patriot, trebuia musai înlăturat. Continuu să mă situez în clasa intelectualilor de stânga întrucât, de-a lungul evoluţiei istorice, veritabili oameni de cultură au fost mereu alături de neamul lor bimilenar ca sorginte şi continuitate în timp. Au militat pentru nişte idealuri perene. Aşa s-au comportat de pildă, paşoptiştii, junimiştii, poporaniştii, cuziştii, socialiştii lui Stere şi Gherea.
Orice încercare de „lovitură de stat” trebuie de-acum încolo eliminată din faşă căci ea nu exprimă decât „ura făţişă” a unei minorităţi, manipulată fie de forţele de opoziţie din interior fie de agenturile străine României.
Ca atare e inadmisibil ca preşedintele Klaus Iohannis să acuze Jandarmeria că şi-a făcut datoria: a apărat o guvernare democratică. Şi a făcut-o cu timiditate, cu oscilaţii şi cu multe slăbiciuni, cu bâlbâieli şi cu nerecunoaşterea misiunii de a apăra valorile politice republicane, ci nu o dictatură a străzii, împânzită cu fel de fel de „mutre dubioase”, al căror rol era să nască diversiuni periculoase, revanşarde, retrograde, cosmopoliste, monopoliste, corporatiste etc.
Repet, comportamentul unor filosofi de dreapta precum Gabriel Liiceanu e unul ruşinos. Chestia cu madam Kovesi („slujirea pură, abstracţiune pură”) l-a făcut „de cacao”. Ar trebui să deschidă uşile editurii Humanitas (pe care a pus mâna în condiţii obscure şi nu tocmai oneste – n.m.) unor scriitori actuali de primă mărime, ci nu unora cu o futilă „glorie” conjuncturală.
A silui limba română, a o murdări cu pornografii şi alte indecenţe ca transformate în „slogane revoluţionare” (hai da-de! – n.m.) nu-i deloc în favoarea culturii şi ştiinţei româneşti, dacă nu s-or fi perimat, în aste vremuri tulburi, ca fiind nişte biete imperative ale unor minţi încăpăţânate şi care nu se lasă pradă vulgarităţii, prostiei, rezistenţei la educaţia transdisciplinară, integrată.
Aşa se întâmplă când într-o ţară „predemocratică” – întrucât mai e mult până departe, hăt – încă de pe băncile şcolii sunt ignorate (ori predate în trunchiul extracurricular, în cel mai fericit caz) componente din educaţia poliedrală: etică, estetică, civică, ecologică, morală, sportivă, filosofică, politică, ştiinţifică ş.a.m.d.
Într-o librărie din Târgu-Jiu, am intrat să consult nişte manuale, pe care nu le-am găsit (?!?) din nu ştiu ce pricini… dosite cu grijă de responsabilii cu editurile aservite altor „afaceri” bănoase. dar stupide.
Vocea mea, de revoltat împotriva unor „împrejmuiri” duşmane unităţii noastre centenare, unor denigrări ale tratatului de la Trianon nu poate fi împiedicată să vorbească şi nici redusă la tăcere. S-o numesc „curajul disperatului”? S-o numesc „ultima redută”? Gorjul are câţiva specialişti care – habar n-am de ce – evită să se pronunţe ferm şi inalienabil: Gheorghe Nichifor, Gheorghe Gorun, Adrian Gorun, Moise Bojincă, Mircea Tutunaru, Lazăr Popescu, Dan Gr. Pupăză ş.a. Îi provoc la dialog, în privinţa unui subiect ardent şi irepresibil: viitorul României, chiar cel imediat (dincolo de orice îndoială – n.m.).
Ca atare nu-mi stă în fire să ocolesc pe după cireş (ca Dumitru Dragomir n.m.) ci scot drujba şi-l tai din cale-mi, dacă e putred ca-n Danemarca sărmanului Hamlet şi ca-n Anglia genialului Shakespeare (canonul suprem al stilisticii europene după Harold Bloom – n.m.).
„Negrule cireşule, gândul rău te-mprejmuie!” – mi-ar replica dârz Lucian Blaga din „sălaşul” nemuritorilor gliei strămoşeşti. Marele lirosof scria această „doină de jale” în timpul dictaturilor regală şi antonesciană. Ce blestem – rostit cu jumătate de gură de către vreun lider politic carismatic – să fi căzut pe capul nostru chiar în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri (1918 – 2018). Ce clasă politică avem în prezent? De ce-i atât de crunt dezbinată? Ce vrea – pe ascuns? – acest mitologizat/mistificat în exces Klaus Iohannis (de către fosta înţelegere istorică dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu, ca să-l opună unui ilar Traian Băsescu? – n.m.)
În loc de concluzii, ofer sonetul „Urda străzii”.
Urda străzii
Aş sta dracului acasă:
conştiinţa nu mă lasă.
Aş striga şi „Jos Guvernul”
dar mult mai deştept mi-e… sternul.

Însă moda azi în U.E.
e să strigi în stradă „…..e!”
Şi să-njuri jandarmii-ntruna
c-aşa-ţi cântă ţie struna,

până când Luna răsare,
speriată de „golanii”
– nişte caricaturi stranii –

ce-au ieşit la drumul mare
de-o naivitate surdă
laptele să-l facă… urdă.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here