Accente polikratice – Unde ne sunt criticii pedagogici? – un comentariu de Ion Popescu-Brădiceni –

248

„Adunătura” de mărunţi veleitari pe care o întruneşte acum insignificantul Marius Iorga (de altfel nul ca scriitoraş de „cartier mărginaş” al municipiului Târgu-Jiu – n.m.) nu este Cenaclul „Columna”.
Cenaclul „Columna” – trebuie să constat cu tristeţe – a fost. Mişcarea am mai continuat-o eu o vreme, dintr-un fel de capriciu transmodern(ist). Dintr-un fel de joc al meu doctrinar. Am încercat ceva splendid – o infuzie de cultură literară, o grefă de gândire critică – dar – pare-mi-se – n-am izbutit, căci m-am lovit de minţi mediocre, opace, înguste, incapabile să priceapă ceva.
M-am aflat în echipă cu reputatul critic, de altfel un eminent profesor, Ion Trancău şi cu conferenţiarul universitar Lazăr Popescu, dar, vai, ne loveam de un zid al unor indivizi reduşi, al unor inşi în care spiritul n-are şansă de pătrundere. Vorbesc de acel Spirit Înalt, de autentică expresie intelectuală.
Retras, la masa de lucru, unde-mi stă mai bine de ceva timp, nu pot, totuşi să nu ies în această lume tot mai troglodită (ce-i drept din pricina unei guvernări ostile pe faţă poporului român, limbii române, întregii naţiuni, ajunsă pe mâna unor neicanimeni ca Iohannis şi Cioloş – n.m.) cu nişte foarte necesare precizări axiologice.
În această postmodernitate de doi bani, tinerele poetesse practică, într-o grotească deşănţare, pornografia literară (s-a întâmplat recent, la Alba-Iulia, ca două drăgălaşe făpturi care-şi închipuie că scriu literatură să uluiască asistenţa cu asemenea scabroase texte pline de obscenităţi absolut dezagreabile), încât mă întreb nedumerit: chiar au dispărut criticii pedagogi din România de azi? Încât eu, dorindu-mă un critic pedagog, să realizez că nici nu mai poate fi vorba de aşa-ceva, pentru că deja a început să se aleagă praful de conştiinţa publică şi politeistă (atenţie, nu politică, fiindcă noi, românii nu mai avem politicieni, ăhăăă, cam de prin interbelic – n.m.), bunul-simţ e şi el în cădere liberă, educaţia e în criză, respectul reciproc e o noţiune depăşită.
De ce susţin ideea pedagogiei şi a maestrului pedagog (să zicem de tipul Habermas la germani şi de tipul lui Noica la români)? Pur şi simplu pentru formarea elitei veritabile care o să construiască România de mâine. Eu mă aflu pe această cale şi cine crede că e în stare de asta n-are decât să mi se alăture.
Le voi fi un mentor dur, aspru, exigent dar stăpân în permanenţă pe mijloace, strategii, tehnici, metode, paradigme, alternative ş.a.m.d.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here