Accente polikratice – Ultimul asalt

505

Şi – cum afirmam în articolul anterior – Klaus Iohannis refuză cu o îndârjire perdantă/ găunoasă – a intra într-o competiţie reală cu blânda doamnă Viorica Dăncilă, a cărei eficienţă economică din funcţia de prim-ministru a fost consfinţită de U.E. şi F.M.I.
Dogmatic, oblu, de rea-voinţă, individul în cauză este astăzi un „element periculos”, care atentează, în văzul lumii, la profilul democraţiei autohtone. Nu acceptă nici în ruptul capului legile dialogului faţă în faţă; ne spurcă pe o parte dintre noi românii de arivistele-i spume de ură fraticidă.
„Divide et impera” – pare să fie esenţa urâtei sale „antipolitici”; escaladează eşichierul pluripartidismului; vrea să confişte dreptul „liberal” la opinie electorală; pur şi simplu cei 25% de adepţi ai Vioricăi Dăncilă ar trebui – bag seama – gazaţi în lagăre de exterminare germanohitleriste etc.
Acelaşi ins este lunecos, cameleonic infatuat, când surâde sardonic te ia cu fiori reci pe şira spinării. Vocea-i excesiv muzicală nu poate impune „autoritatea-i” care de ipso et de facto nu se bazează pe nimic. Ce-a făcut el bun, concret, în cei cinci ani de „blestemată” domnie la Cotroceni (mai puţin) şi pe oriunde aiurea plecat numai în patrie nu?
Iată ce mă doare: că „boborul” lui I.L.Caragiale greşeşte oribil şi de neiertat în continuare; se lasă intimidat de orice personaj, abscons, duplicitar, nesincer, care, vai, populează România, Parlamentul, Guvernul etc.
Ca atare, ies la luptă la baienetă, nelăsându-mă înfrânt de guralivul Ludovic Orban înainte de ultimul asalt.
Accentele-mi virulente sunt desigur epistemologic şi teleologice. Se bizuie pe definiţia clară a democraţiei pluraliste. Ofer pe gratis o definiţie „de curs universitar” lui Iohannis a comunicării politice: „Comunicarea politică – o interacţiune între actorii politici, mass media, public şi electorat, aşadar între participanţi cu identitate formală, reprezentativă”.
În bizaru-i discurs electoral Klaus Iohannis – repet – se opune democraţiei pluraliste. Dărui, iar, altruist, încă o definiţie de manual academic: „Superioritatea pe care o manifestă astăzi democraţiile pluraliste asupra regimurilor autoritare şi sistemelor totalitare nu ţine de triumful principiilor ideologice, ci al aptitudinii superioare de a gira, fără a sufoca, dinamismele emoţionale, care traversează societatea”.
Închei cu o precizare categorică: Fiecare dintre cei trei actori sociali (oamenii politici, ziariştii (mass media), opinia publică (prin intermediul sondajelor de opinie) iniţiază comunicarea politicului în funcţie de acţiunea celorlalţi doi. Actorii politici, mass media, publicul şi electoratul trebuie să răspundă unii altora. În felul acesta comunicarea politică se instituie ca o practică publică, şi nu ca o practică subordonată spaţiului politic”.
Aţi priceput „fraţi P.N.L.-işti” şi „Măria-Ta”, Klaus Iohannis, cum stau lucrurile?
Ion Popescu-Brădiceni, comentator politic

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here