ACCENTE POLIKRATICE – Punctele Esenţiale – un comentariu de Ion Popescu-Brădiceni

272

Am fost în repetate rânduri, în focul vieţii politice a Gorjului. Am condus campanii electorale. Am propulsat în Parlament senatori şi deputaţi. Am „produs” consilieri municipali şi judeţeni. Am candidat eu însumi la „un post” de parlamentar şi deci ştiu perfect cu ce se mănâncă acest tip de competiţie, de comunicare, de manipulare etc.

Am votat de fiecare dată, făcându-mi datoria civică, de fiu al Cetăţii, de patriot. Am considerat că, dacă stau deoparte, încurajez fel de fel de indivizi să-şi facă de cap în această ţară, să se manifeste grobian, să-şi atragă foloase personale în defavoarea interesului naţional şi general (colectiv).
Aşa m-am comportat şi pe 2 noiembrie a.c. Şi aşa a procedat întreaga mea familie. A avea educaţia actului democratic de exercitare a unui drept fundamental prevăzut în / de Constituţie aduce la primul nivel apanajul unor atitudini şi a unor opinii, reieşite din dorinţe şi motivaţii îndelung încercate de neîmplinirea lor efectivă ca manifestă corporealitate.
Apoi, participarea la viaţa publică nu e numai un drept, ci şi o obligaţie structural-expresivă ce are menirea formal-tranzacţională, relaţional-sistemică şi fenomenologic-praxeologică. Întrucât, ca individ – să-mi fie (ne)iertată aprecierea – exişti în esenţă prin relaţiile pe care le întreţii cu mediul. Este obligaţia ta să te implici în „politichie” în aşa fel încât să fie scoase la lumină jocurile şi regulile politicienilor în care, tu, insul obişnuit, nu poţi să nu fii integrat, fie, deseori, numai superficial, măcar la câte 2, 3 sau patru ani distanţă. Că aceste jocuri pot fi corecte, dar şi murdare, iată încă o cauză pentru care merită să te implici (să te angajezi), să dezvălui acele motivaţii ascunse (poate chiar patologice – n.m., I.P.B.). Căci societatea românească, la anul de graţie 2014, e parţial bolnavă şi-ar trebui psihanalizată. Cum altfel să pricepi de ce şi cum un popor ortodox şi-ar dori un preşedinte de altă religie (neoprotestant – n.m., I.P.B.). Of şi oh, şi vai de mine! De noi, popor şi „popoi”!
Le reamintesc celor care nu au votat deloc / defel / nicidecum că ideea construirii propriului univers de viaţă şi a raportării la acţiunile cotidiene nu-i tocmai nouă. Pentru gestalişti, lumea e percepută ca fiind încărcată cu forţe pozitive sau negative, care atrag sau resping.
Votând, ai ocazia să te cunoşti pe tine însuţi. Dacă eşti o persoană care are o părere negativă faţă de sine, comunici în mod inevitabil aceste sentimente spre ceilalţi şi dezvolţi sentimente negative similare, determinând (măcar – n.m.) un vot negativ. Dacă ai o gândire pozitivă, ai altfel de reflecţie, de genul: „Mi-am plâns de milă pentru că purtam nişte pantofi vechi şi rupţi, până mi-a ieşit în cale un om fără picioare!”
Astfel ţi-e dat şi îţi rezervi bucuria – graţie acestor gândiri pozitive – să demarezi / să impulsionezi / să provoci (re)construcţia socială a realităţii. Iar această construcţie e – şi ea – responsabilitatea unei generaţii eficiente, bazate pe tipuri de comunicare și ea eficientă.
Aşa că mă autoexplorez şi scriu: câştigând primul tur al alegerilor prezidenţiale, normal că Victor Ponta are, din start, avantajul campionului, unul greu de scos din ecuaţie. Klaus Johannis trebuie să recupereze 10 procente, care, de facto et de ipso, sunt imposibil de remontat.
Acum, stând strâmb şi judecând drept, Alegerile Prezindeţiale au fost câştigate de P.S.D., dacă mă refer la Victor Ponta stricto sensu şi în sens restrâns. Dar şi de fostul U.S.L., în sens larg, în măsura în care pentru „detronarea” lui Traian Băsescu, cuplul Victor Ponta–Crin Antonescu, venise cu propunerea – ca prim-ministru – a lui Klaus Johannis, care – s-a vădit actualmente – e un mit fals, e o biată snoavă, o păcăleală şubredă, o carcasă fără miez, devreme ce-a declarat exact ca-n teatrul lui I.L. Caragiale că „citez” (sic!): „ici-colo trebuie să îmbunătăţim rezultatul”. Numai că în cazul său rezultatul trebuie îmbunătăţit în „punctele esenţiale”. Însă aceste „puncte esenţiale” sunt la dispoziţia lui Victor Ponta care din prim-ministru va deveni – cum de altfel e şi normal – Preşedintele României.

1 COMENTARIU

  1. nu exista expresia „de facto et de ipso”, ci doar „de ipso facto”, ca și alte baliverne din „comentariu” acesta … nu discutam optiunea politica a autorului, ci bălmăjeala „de ipso facto” da capo al fine…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here