Accente polikratice – Justiţie şi onoare

588

Aveau străbunii latini un dicton, unul care suna aşa, în limba lor care a dat a doua cultură a antichităţii: „Fiat justitia, pereat mundi”. În limba română ar însemna: „Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea…”. Asta presupune, credem, o etică juridică înaltă. Şi nu numai. Şi o practică înaltă în materie. Dar, ce să vezi? Se iviră unii care scoaseră studiul limbii latine din facultățile noastre de drept. Se face drept roman fără limba latină! Cum ar veni, o maşină să meargă fără roţi! (?) Adică, una care cel mult se târâie… A fost alungată încet şi viclean etica, în acelaşi timp cu tentativa de dezrădăcinare, de tăiere a rădăcinilor culturale în şcolile noastre, sub impulsul unui Occident neomarxist şi al unei Americi neomarxiste care a luat-o razna… Sigur, nu toată America şi nu tot Occidentul! Dar semnalele sunt îngrijorătoare…
O practică juridică fără ONOARE şi corectitudine e, desigur, un nonsens. Numai că, din păcate, în anumite situaţii, nonsensul devine realitate şi, uitându-şi de „fiat justitia”, căci, nu-i aşa, că limba latină e moartă şi noii marxişti o repudiază, unii dintre magistraţii noştri, judecători sau procurori (ultimii fiind şi ei consideraţi magistrați de la un timp), numai la „fiat justitia” nu se gândesc…
Revin cu problema domnului Victor Hârşovescu, căruia numai dreptate nu i s-a făcut. Când judecătorul a stabilit, a dispus prin hotărâre judecătorească faptul că „probele nu susţin soluţia de clasare”, nu s-a cercetat faptul că o semnătură era falsă, de care tocmai poliţistul Dochian era vinovat, acesta fiind scos basma curată de procuror, a refuzat (tot poliţistul) să audieze martorii propuşi de reclamant, analiza actelor petentului neexistând, atunci ceva scârţâie rău de tot în activitatea unui anumit procuror şi/sau judecător. Şi măcar de-ar fi singurul caz! Cazul Caracal ne-a demonstrat cu asupra de măsură că aceşti domni bugetari plătiţi cu salarii regeşti de statul nostru în disoluţie accelerată numai la „fiat justitia” nu se gândesc, pentru că nici de declinarea a treia imparisilabică din limba latină nu au auzit…
Judecătorul a procedat corect când a stabilit, prin hotărâre judecătorească, faptul că trebuie începută urmărirea penală pentru furt sau distrugere de înscrisuri, în vizor fiind poliţistul Dochian Cristian Bogdan, dar, ce să vezi, domnul procuror a considerat că s-a prescris răspunderea penală, deşi în realitate nu era deloc aşa, mai multe soluţii de clasare fiind motivate cu acest neadevăr, ordonanţele fiind anulate.
Discutam cândva, nu prea demult, cu cineva care, în domeniul ştiinţelor juridice fiind, avea şi experienţă şi ştia şi carte. Acest om, un caracter în adevăratul sens al cuvântului, mi-a spus un lucru demn de reţinut! Un lucru demn de toată atenţia… Ne lipseşte la ora actuală, o lege pe care România a avut-o încă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, dar a fost suspendată în timpul dictaturii comuniste. Legea împotriva abuzului de putere. Atenţie! Abuz de putere nu abuz de serviciu. Ultimul e un fel de surogat juridic care nu prea clarifică nimic.
Justiţie fără justiţie? Justiţie fără ONOARE? Onoare, vorba marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, „nereperată”. Nereparată? Ce facem cu ONOAREA, domnilor magistraţi? Că procurorii B.M. şi R.M. au dispus repetat (în 2016, 2017, 2018, 2019, martie 2020, septembrie 2020, decembrie 2020) soluţii de clasare nelegale, aşa considerându-le şi cei şase judecători care le-au anulat prin hotărâri judecătoreşti.
Acest gen de comportament lipsit de moralitate şi neprofesional repetat este o dovadă certă a lipsei de onoare a celor doi procurori în cauzele 459/p/2016, respectiv 352/p/2019. Căci, domnilor procurori, onoarea de magistrat nu este doar o noţiune teoretică fără corespondent în actul juridic emis. Trebuie să dovedeşti practic că ai ONOARE şi apoi poţi pretinde să ţi se respecte. Altfel, este doar un abuz de putere care trebuie sancţionat.
Lazăr Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here