ACCENTE NOOLOGICE – MUZEUL GRIGORE PUPĂZĂ DIN ARCANI LA 55 DE ANI (II)

649

Cum am organizat şi îndrumat activitatea elevilor în cadrul cercului muzeistic Metode şi procedee folosite
Material prezentat la Simpozionul Național organizat la Arcani
-17 mai 1969-
Prof. Grigore Pupăză

Între obiectivele de seamă ale revoluţiei culturale în plină desfăşurare azi în patria noastră, un prim loc îl ocupă cercetarea şi punerea în lumină a tot ceea ce marele anonim – poporul – a creat în veacurile multe asudând pe ogorul ce nu era al lui, sub loviturile sfârcului de bici al vătafului boieresc, în bordeiul sărăciei, ori în codrul frate, pe potecă de haiduc, sau lângă focul vreascurilor de răzmeriţă aprinse pentru dreptate, ca şi tot ce creează azi în ritmul muncii pline de avânt, slobod pe pământul ce cu toate-i al său. Este îndeobşte cunoscut faptul că valorificarea moştenirii culturale, a elementelor progresiste din tezaurul de multiseculară vârstă este una din coordonatele axiale ale politicii culturale, vrând să dovedească din plin energia creatoare a poporului care a luptat în trecut cu încrederea că va răzbi şi că încă de atunci pregătea vremurile de azi şi viitorul. Întregul popor a vibrat de adâncă emoţie şi mândrie patriotică atunci când conducătorii s-au înclinat cu reculegerea lângă lespedea voievodului ce-şi doarme somnul la Putna, pe locurile Călugărenilor lui Mihai Vodă, la Padeş unde răzvrătitul gorjean strigase testamentar, pentru toate veacurile, că „Patria este norodul, iar nu tagma jefuitorilor”, ori dincolo de munţi în cetatea în care pieriseră zdrobiţi pe roată Horia şi Cloşca, cu vreri de cremene, ca să croiască drum spre libertate şi dreptate. Urmând pilduitoarele gesturi şi îndemnuri, şcoala românească, caută să canalizeze activitatea elevilor pe această direcţie a cunoaşterii, a strângerii, conservării şi valorificării cu grijă a vestigiilor istorice şi culturale. Şi aceasta, pentru motivul că instituţia şcolii este chemată să fundamenteze premizele necesare respectării primei îndatoriri, aceea de a ne iubi patria. De altfel, cum observa Al. Odobescu, „E o lucrare plină de farmec pentru omul cu iubire de ţară de a cerceta faptele şi împrejurările vieţii acelor oameni care au purtat odată cu onoare sarcina destinelor naţionale. În fiecare colţ de pământ e plăcut lucru pentru dânsul a se împresura cu priveliştea monumentelor şi obiectelor ce au fost martora la faptele, la luptele şi simţirile lor”.1)
Folosind o imagine crescută din specificul muncii cu tineretul: ,,Uriaşul stol al cravatelor roşii” este chemat azi nu numai să se plece cu reculegere – după spusa lui Pârvan – spre ţărâna în care dorm oamenii vechi, din pulberea cărora au crescut ei, oameni noi, ca florile noi din pulberea florilor vechi, ci mai ales să adune comorile care în pragul mileniului al III-lea evocă pe cei care au purtat şi poartă pe umerii lor ctitoria celorlalte două milenii, patria noastră, ceva din frumuseţea şi strălucirea ei din totdeauna”. 2)
Socotim astfel că acţiunea „Căutătorii de comori” va îndeplini cu certitudine una dintre cele mai de seamă funcţii educative cu aspect polivalent şi de maximă eficienţă, în special pe latura patriotismului. Fiindcă la Şcoala Arcani s-a întreprins până în momentul de faţă o asemenea acţiune, vom încerca mai jos să schiţăm metodologia acesteia înjghebată în dinamica procesului muncii cu şcolarii noştri. Şi tot de la început aş vrea să fac mărturisirea trăirii intense a emoţiei de a putea prezenta începuturile unei asemenea acţiuni la şcoala la care lucrez, înscrisă în programul activităţilor cu elevii ca acţiune menită a se generaliza pe întreg cuprinsul patriei, de a putea prezenta metodologia acestei acţiuni înjghebată în dinamica procesului muncii cu şcolarii noştri, concretizat în asigurarea integrală a condiţiilor materiale, în îndemnul şi sfatul tenace şi permanent, în ajutorul calificat.
Considerăm că prezentând iniţial rezultatele modeste la care am ajuns, calea retrospectivului va fi luminată mai din plin. Sumar, aspectul ,,tezaurului” de comori adunate de mânuţele celor mici, dintr-o zonă destul de restrânsă a Văii Jaleşului, cuprinde:
O colecţie muzeistică în faza de organizare şi valorificare cu exponate din sectoarele: documentar – cu documente scrise, din care… în cirilică şi un sector numismatic; un sector al ocupaţiilor locale: agricultură, pomicultură, viticultură, albinărit, creşterea animalelor şi ca o preocupare deosebită reconstituirea unei ocupaţii, în felul ei unică pe cuprinsul ţării – dimieria – .
Am reuşit să închegăm unele elemente de conţinut specifice ale interiorului vechii locuinţe bicelulare: casa cu foc, cu vatră, camiţa şi “soba”, camera propriu-zisă de locuit; cu uneltele şi mijloacele folosite în industria casnică a cânepii, inului, lânei şi borangicului. Am adunat de asemenea unele izvoade semnificative pentru arta ţesăturilor, cusăturilor, broderiilor, modele ale acelor altiţe în al căror câmp înflorit fetele şi-au cântat parcă dragostea şi şi-au plâns dorul în anii ce s-au scurs mulţi şi repezi ca valurile pe Jaleş şi Sohodol. Căutam să acordăm loc larg acelor elemente ale arhitectonicii construcţiilor ţărăneşti de odinioară şi în special acelor stâlpi, pridvoare, porţi, acoperişuri, încrustări în lemn, ca şi portului local, elemente care dovedesc că în casa aceasta unde plângeau doinele şi râdea hora, prin încercările de a crea un univers al frumosului, se manifesta, cu toată apăsarea şi obida, acel optimism românesc acea nemărginită încredere, că:
,,Va răsări odată vremii
Norocul nostru-al tuturora” cum cânta Goga.
Concepând activitatea muzeistică nu limitată doar la ceea ce a fost odată, ci şi ca acţiune de înregistrare, de consemnare, sau – în termeni muzeistici – de conservare a ceea ce prezentul oferă ca elemente de lăsat viitorimii, încadrându-se în permanentele material-spirituale ale creaţiei noastre, lucrăm la constituirea unor documentare fotografice, la însemnarea într-o cronică a evenimentelor de seamă petrecute local.
În dinamica dezvoltării sale, în procesul de închegare a acestei unităţi noi în viaţa şcolii noastre, devenind azi o prezenţă vie în însăşi viaţa satelor comunei, deşi anii pe care-i numără sunt puţini, se disting trei perioade impuse de aspectul concret al acestei munci, de esenţa ei:
– Etapa de colectare a pieselor,
– Etapa organizării propriu-zise şi
– Valorificarea materialului colecţionat şi organizat
Desigur, cele trei etape constituie o unitate dialectică perpetuă, distincţia făcându-se doar pe baza faptului că, într-o anumită etapă domină acţiunea de colecţionare, de la care, pe baza de acumulări cantitative se trece la saltul calificativ al organizării şi, de aici, la valorificare. Aspectele specifice fiecărei etape coexistă pe tot parcursul în unitatea lor inseparabilă. Aşa cum este ştiut, pedagogia activităţii şcolare şi pioniereşti nu ne poate pune încă la îndemână elementele unei metodologii închegate precis şi pentru activitatea muzeistică. Normele pedagogice generale sunt valabile desigur şi aci. Dar munca specifică îşi are metode şi procedee similare. Activitatea cu copiii trebuie nu numai să găsească aspecte particulare ale metodologiei pedagogice universal-valabile, ci mai ales să caute pe acelea cerute de specificul şi esenţa acestei activităţi, acesta fiind şi câmpul pe care se poate manifesta din plin iniţiativa creatoare a educatorului comandant de unitate sau detaşament şi în acest fel trebuie să se închege o metodologie a acţiunii căutătorilor de comori lansată ca un sunet tineresc de goarnă.
Ceea ce interesează în mod deosebit în desfăşurarea acestei munci este, fără îndoială, aspectul metodologic. Fiind “pionieri” în această muncă, iar pedagogia activităţii şcolare pe această latură, în faza de închegare, n-am putut avea ca elemente de îndrumare şi orientare decât indicaţiile cu caracter de generalitate, aşa că metodologia pe care o prezentăm s-a închegat în procesul muncii noastre şi retrospectiv privind-o alegem din câmpul acesta modest al experienţelor procedee şi metode care se vor încadra, poate, în generalitatea metodologică a acestei forme de activitate pentru care ca un sunet tineresc de goarnă s-a lansat chemarea spre acţiunea căutătorilor de comori. În legătură cu aspectul metodologic al acestei munci cred că e necesar să fac de la început observarea că pedagogia şi practica muncii cu pionierii se încadrează în metodologia pedagogiei generale universal valabile. Ceea ce trebuie subliniat însă, este faptul că activitatea educativă cu elevii trebuie să găsească nu numai aspecte particulare ale metodelor şi procedeelor pedagogice generale ci să păşească la conturarea unor metode şi procedee specifice, impuse de esenţa acestei activităţi. Aici este de altfel şi câmpul în care se poate manifesta din plin iniţiativa şi efortul cu adevărat creator al educatorului.
În cele ce urmează aceasta este poziţia de pe care voi încerca să conturez unele aspecte metodologice culese din munca muzeistică întreprinsă aci. Aşa cum e şi firesc, problema care trebuie să se pună în prezentarea desfăşurării oricărei acţiuni, este aceea a începutului, căruia de altfel proverbul înţelepciunii noastre populare îi acordă rol aproape hotărâtor în desfăşurare.
Procesul genetic nu-şi are obârşia într-o măsură studiată şi dezbătută anticipativ de colectivul de elevi şi educatori şi apoi să se treacă la realizarea practică, deşi e un procedeu, care, în momentul de faţă poate fi, după părerea noastră, utilizat cu succes.
Începuturile activităţii muzeistice de la noi au izvorât din lărgirea activităţii cercului literar-folcloric.
Aceasta a dus la câştigarea afectivă a pionierilor şi şcolarilor pentru activitatea muzeistică şi experienţa ne arată că poate fi ridicată la rangul de metodă valabilă din plin mai ales la începutul acestei activităţi.
Până în 1966 cercul folcloristic reuşise să fie în posesia unor piese folclorice locale, de reală valoare constituind pentru ei, acea mândrie locală, care e o realitate psihică ce se trăieşte intens la vârsta şcolarităţii. La o şedinţă a cercului s-a dezbătut tema: ,,Aspecte din viaţa din trecut a oamenilor satelor de pe Jaleş cunoscute din creaţia locală”. Deşi referatul era destul de bogat, cu ilustraţii suficiente, discuţiile participanţilor se îndreaptă însă spre o latură menită să arate că numai creaţia orală dă foarte puţin din sufletul, din priceperea, din arta, din strădania şi lupta oamenilor acestor sate; că sunt şi alte frumuseţi create de oamenii aceştia, de egală sau chiar sporită măreţie. Mi-am dat seama că era o dorinţă nemărturisită de ei, dar o cerinţă de a le face cunoscută integral noţiunea de folclor. În şedinţa următoare, renunţând la tema ce o aveam planificată, am dezbătut această problemă, folosind mai mult expunerea şi discuţiile cu membrii cercului. Am avut grijă să le arăt că avem „Mioriţa”, „Legenda meşterului Manole” şi alte creaţii considerate – după expresia lui V. Alecsandri „Bulgări de aur poetic” lângă frumuseţea cărora stau şi creaţiile noastre locale. Alături de acestea însă sunt şi alţi „bulgări de aur” modelaţi de geniul creator al poporului nostru pe care-i întâlnim la orice pas. Şi le-am exemplificat cu altiţa care e un poem al dragostei în jocul culorilor vii, sau noaptea de taină în negrul masiv. Femeile noastre au pictat în cusăturile şi ţesăturile lor câmpul înflorit, amurgurile înceţoşate, iar în maramele de borangic au ţesut păienjenişul de aur al zorilor şi atâtea izvoade sunt stropite parcă cu sângeriul aceluiaşi amurg, cu rumeneala zorilor şi de multe ori cu frânturi din albastrul imaculat al cerului pătat cu aurul stelar al nopţilor senine. Migala încrustării de pe bâte sau furci e o măiastră ţesătură de linii; pe stâlpii pridvoarelor, pe care ard muşcatele, ca şi pe grinzile tinzilor bătrâne, găsim acele minunate încrustări, care atestă preocuparea de frumos ca element de generalitate în construcţiile vechi ţărăneşti. Le-am arătat că valoarea acestor frumuseţi e atestată de aprecierea marilor creatori, în primul rând folosindu-le ca motive în cele mai renumite creaţii ale lor, aşa cum a făcut Brâncuşi care, aruncând lumina geniului său peste măsuţa rotundă din umila casă bătrânească de la Hobiţa a dat lumii „Masa tăcerii”, „Masa familiei” şi cum culegând frumuseţea ciopliturilor de pe stâlpii pridvoarelor noastre a ridicat în lumina eternităţii şi-n admiraţia întregii lumi „Coloana recunoştinţei fără sfârşit”, cum din basmul plaiului gorjean a conturat imaginea „Păsării măiastre”.
(Va urma)
NOTE
1)Al.I.Odobescu, Citat din Educaţia pionierească nr.12/1968
2) Mircea Sântimbreanu, „O mare lecţie de istorie a patriei”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here