Deasupra Târgu-Cărbuneştilor, pe-un mic platou deluros – să-i zic tradiţionalist „picior de plai”, adică, sus, la Măceşu, etnograful şi etnologul Pompiliu Ciolacu, proprietar el însuşi al unui „conac boieresc”, a înfiinţat „Muzeul Crucilor”, cu vreo zece ani în urmă. L-am văzut efectiv la treabă, fiindu-i coleg într-o tabără de cercetare etnofolclorică.
Cutremurul a afectat multe clădiri, deci şi minunatul şi preţiosul muzeu, care necesită intervenţii urgente de consolidare şi restaurare. Însoţit de Pompiliu Ciolacu şi de esteticianul Ion Mocioi, cetăţeni de onoare amândoi ai oraşului în care se află şi Muzeul „Tudor Arghezi” (îi amintesc primarului Dănuţ Birău că şi eu m-am născut în noiembrie 1954 şi am copilărit tot în Târgu-Cărbuneşti – n.m.,I.P.B.) dar şi de fotoreperterul Mugurel Petrescu, am trecut în revistă exponatele-obiecte de patrimoniu popular, de sorginte creştină, cu adânci rădăcini în cel mai îndepărtat trecut (cam cu vreo 600 de ani în urmă) indoeuropean şi apoi getodacoromanoslav – după cum rezultă din „istoria” lui Vasile Pârvan de exemplu.
Chiar la intrare, pe peretele dinspre fereastra ce dă într-o grădină vecină cu biserica din cătun – evident „gură de rai” – îţi atrage privirea o splendidă colecţie de pristolnice şi mai încolo o icoană de lemn, seculară.
Cât priveşte crucile, acestea erau lucrate doar de meşteri cruceri. Tot ei făceau şi troiţele şi tot din stejar, înflorate şi scrise cu litere săpate cu scoaba. Culorile îndătinate: albul, roşul, verdele, galbenul, negrul; aspectul e scos de fondatorul muzeului din povestea lui Balici.
Tipurile de cruce – cărora le-am dedicat şi eu o carte – sunt întipărite şi de neşters în memoria locurilor bune a oamenilor adevăraţi: la Izvorul tămăduitor, pentru iertarea păcatelor (din zona Turburea-Poiana), de căpătâi (din zona Novacilor), de jurământ (care se aninau în copaci pe stâlpi ca mortului să i se ierte jurămintele şi promisiunile neonorate în timpul vieţii), care-şi trag obârşia din rugăciunile de dezlegare de jurământ), de punte (căci pe cealaltă lume sufletului mortului are de trecut o prăpastie fără fund – n.m.,I.P.B.).
Ca să conchid, ideea lui Pompiliu Ciolacu se constituie ca o zestre lăsată urmaşilor. Una categoric spirituală şi culturală, în care vizitatorul poate prinde o reculegere catharsică, o clipă eternă de anamnesis al strămoşilor (al protopărinţilor tutelari şi proteguitori ai unor cutume neperisabile în eon – n.m.,I.P.B.).
Profesor Ion Popescu-Brădiceni, scriitor, doctor în filologie şi etnolog
