Redactez acest text copleșit de tristețe, de-o uluire irepetabilă aproape în eon, îngrozit eu însumi că viața e nimic (cel puțin Heidegger a scris un eseu filosofic în acest sens, iar Emil Cioran i-a continuat teoria amară a unei existențe ce poate fi brusc întreruptă de un destin neașteptat și nedrept deseori).
Așa a căzut la datorie profesoara Elena Roată, vecina mea de bloc, colega mea de generație, tovarășa mea de rubrică la revistele literare ale Gorjului (Caietele Columna, Confesiuni, Portal Măiastra, Serile la Brădiceni etc.); s-a prăbușit instantaneu, sub privirea disperată a soțului ei, cu care ieșise la o promenadă prin urbea lui Brâncuși și la o cafea. Nu trecu anul de când Paul Popescu se duse și el în lumea cealaltă și iat-o pe Elena Roată urmându-i cu același sfâșietor tragism ca și, cu niște ani în urmă, Dumitru Bunoiu și Ion Pecie. De altfel mi-a prefațat monografia „Viața și opera lui Ion Pecie (2012)” cu o cinstită și autoreferențială (involuntar) „Pre-cuvântare” și cu același altruism paideic.
Ca fiică aprigă, întrepridă, dinamică, ființă mereu cucerind orizonturi noi, cercetătoare asiduă, Elena Roată s-a dăruit cu toate resursele sale „energetice” și „emergente” în atmosfera învățământului liceal, a culturii scrise și vorbite, fiind o eminentă eseistă, realizatoare de emisiuni TV, publicistă inteligentă, de un sensibil intelectualism rafinat oarecum eclectic dar simultan echilibrat, cu subțirime academică (își luase doctoratul între timp la profesorul universitar și prietenul meu Eugen Negrici – n.m.).
A fost cum exact rosti Mircea Sudici „o icoană a culturii gorjene” de o modestie carteziană, mereu îngândurată și contemplativă (critică la imperioasă implicare într-o acțiune sau alta).
Grație efervescenței sale creatoare, Octavian Paler, Solomon Marcus, Matei Vișniec, George Banu ne-au vizitat Târgu-Jiul, dându-mi, de pildă mie, prilejul de a-i intervieva, de a le interpreta înțelesurile profunde și afirmațiile de bun-timț. A părut deci c-a trăit „în umbra” excepționalilor săi ucenici într-ale cititului, scrisului, hermeneuticii, criticii literare etc. Ei, nu, căci a lăsat în urmă – vorba lui T. Arghezi – „brazdă înaltă și adâncă” și, la acest moment de îngrozitoare pierdere a comunității noastre, în această clipă ce-a trecut prea repede (viața ei adică raportată la dimensiunea eternă), realizez că memoria ei va fi mereu evocată de alumnii săi de la C.N. „Tudor Vladimirescu”, de colegii ei (care-o merită – n.m.).
A dăruit din preaplinul său ontologic fără să precupețească nici un efort, uitând că zeii Kronos și Kairos își dispută la sânge valorile umane menite să asigure progresul unei societăți (fie ea și la nivel micro-).
Demnă „risipitoare” de„diamante” ale unei gândiri producătoare (de altfel mi-a și dăruit în iulie 2022 teza ei de doctorat „Lirica lui Lucian Blaga sau despre mersul gândirii producătoare”, tipărită la seelcta Editură Eikon, la începutul lui august, am apucat să-i spun că am scris o cronică la cartea ei (ce numără 302 pagini) și se bucură de prefața lui Eugen Negrici (evident). Incredibil, o să apară… postum. O soartă nemiloasă i-a frânt elanul editorial căci mi-a mărturisit recent c-o să mai scoată și cartea cu eseuri risipite prin reviste și ziare, cum constant o consiliam să insiste și pe această nobilă cale a publicării de cărți „adevărate”. Dar, vai, n-am mai apucat. Sper că posteritatea o să-i recupereze scrierile și meditațiile-i vulnerabile însă cu atât mai încărcate de uriașe suprasensuri.
Ion Popescu-Brădiceni
Vă mulțumim pentru că existați,prea marii cronici ai culturii! Doamna profesoara a fost un mentor pentru noi elevii,dar noi,suntem prea mici,că sa putem sa ii scoatem la suprafață scrierile și însemnările.Ne dorim tare mult,să putem sa citim tot ce dumneaei nu a apucat sa publice. Cred că va fii cel mai mare semn de mulțumire pentru tot ce a putut face pentru cultura și pentru urmașii dumneaei!
Felicitări, domnule profesor!Un titan al culturii din Gorj vorbind despre un confrate la fel de prestigios este atât de rar în peisajul lumii intelectuale de azi. Cu adevărat, Elena Roată, pe lângă lumina pe care a aprins-o în conștiințele multor tineri, trebuie redescoperită în tot ce spiritul ei revărsa.Acum a plecat către îngeri,iar aici, între cei care am cunoscut-o, trebuie să nu se așeze uitarea, așa cum de multe ori facem, nejustificat, în această efemeră clipă a existenței, iar primul pas este așa cum domnia avoastră spuneți-să i se recupereze scrierile.