„Acasă la Greieri”-i lui George Drăghescu

321

Mottoul „Taurului”, afirmă astrologii, este: „Eu am !” Succes, înainte de orice. Urmează: „…nativii au un mod propriu de a privi şi soluţiona problemele vieţii şi creaţiei, fiind înzestraţi cu o puternică voinţă de a-şi programa viitorul”. Ca om şi ca operă, poetul George Drăghescu fiind şi „Taur”se înscrie perfect în „dogmă”.
O spune şi opera sa poetică lirică (a se vedea volumul cu titlul menţionat) ”Poezia îi exprimă, lapidar, precum o flacără aprinsă instantaneu, esenţa de „homo cogitans”, Weltanschaung-ul despre Existenţă şi Creaţie, ca în: „Timpul nu trebuie pierdut, ci uitat. Timpul uitat este acela de care avem nevoie; a se despovăra de succes. Ce eliberare!”
Deşi tânăr, nu-i lipseşte nimic să fie doct, pe el nevăzându-l, cotidian aproape, decât înconjurat de cărţi, de substanţă, de valori culturale de prestigiu, visul său fiind: „tot mai sus şi tot mai plin de sens”, evident fără prea mult zgomot.
M-au frapat la domnia-sa talentul (neşovăit, necăutat), sensibilitatea lirică aproape goniometrică, acuitatea perceptivă şi cugetarea profundă, dincolo de locuri, de aparenţe şi de efemer, modul său gospodăresc (ermetic) de a folosi cuvântul şi imaginea, excluzând din start obositoarea redundanţă şi verbiajul desmăţat. Ba, dacă ar fi posibil, ar fi în stare să lase să-i exprime gândurile doar golurile dintre vocale dar, cum nu se poate aşa ceva, lasă să le populeze, ca şi „purtători de cuvânt”, greerii, furnicile, îngerii sub directa regie a lui Dumnezeu.
În lumea liric-artistică a Poetului domină –conceptual, comportamental şi expresiv-sfiala, frica de a macula gândul, frumosul, sacrul, inefabilul, evanescentul din lucruri şi fenomene, nutrind pentru misterul din ele un cult aproape religios. De aceea, în mare parte, Poezia se înscrie, superior productiv, în registrul maximelor, aforismelor, apoftegmelor, cimiliturilor, haik-urile din volum confirmând aceste afirmaţii. Iată câteva „zise”: „profunzimea se învaţă la şcoala morţii”; „la cină vin doisprezece înţelepţi… (masa-i goală)”; „în cochilia / unui melc  / un zeu / le judecă”; „într-o prietenie trebuie să laşi loc pentru mister”; „poem început – / umbra pe zăpadă / a unui copac”; „două vrăbii / se ceartă / pe-o veşnicie ” etc. „Observaţii” pe care le-ar fi semnalat, în scriitura talentatului poet, şi presocratici, şi socratici, şi postsocratici.
Sohodolul – şi prin el, Gorjul – a dăruit spaţiului ideatic, liric şi artistic românesc un mare Poet. Răsfăţat al zeiţelor Calliope, Euterpe, Melpomene ş.a., George Drăghescu a avut inclusiv norocul („norocul e cum şi-l face omul”) să-l aibe mentor spiritual şi profesionist pe criticul şi poetul Gheroghe Grigurcu, veritabil Chiron modern în domeniu.
Iată şi un posibil portret interior al Poetului, în viziunea mea:
nu-s singur,
nu-s trist
şi nu sânger –
ni-a dat Domnul
o aripă albă
de Înger;
o simt, o văd,
creştineşte
aurul din mine-l
păzeşte.
zbor cu ea
din mine
mai sus?
mă smulge,
din ţărână,
un vis!
Dumitru Dănău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here