Abuzuri ale Contabilităţii Primăriei Crasna: Localnicii, obligaţi să achite amenzi prescrise şi vechi de opt ani

897

Situaţie fără precedent la Primăria Crasna, locul în care contabilitatea autorităţii locale le pretinde, după o inactivitate de opt ani, cetăţenilor comunei să plătească pentru lipsa de interes a funcţionarilor acestui compartiment. Mai exact, localnicii ar trebui să scoată acum din buzunar, peste o jumătate de miliard de lei vechi, în vederea achitării unor amenzi preluate de instituţie de la Administraţia Financiară Novaci, asta cu opt ani în urmă, pentru care, în prezent, s-a prescris dreptul de încasare. În ultima şedinţă de Consiliu Local Crasna, consilierul independent George Ciocîrlan, a luat de altfel poziţie împotriva acestui abuz, considerând drept umilitoare, josnică şi calomnioasă atitudinea funcţionarilor din respectivul compartiment, la adresa cetăţenilor localităţii. Alesul, la asentimentul căruia fiind toţi colegii acestuia, a ameninţat că se va îndrepta împotriva vinovaţilor prin solicitarea anchetării angajaţilor Primăriei Crasna de către organele de cercetare penală.

În ultima şedinţă ordinară de Consili Local al Primăriei Crasna, din data de 30 septembrie 2015, pe lângă materialele de şedinţă a ordinei de zi, s-a solicitat de către consilierul George Ciocîrlan şi prezenţa aici a funcţionarilor compartimentului de contabilitate a celor de la casierie, dar şi a persoanelor responsabile de viza controlului financiar preventiv de la nivelul unităţii administrativ teritoriale. Prezenţa respectivilor a fost cerută în cadrul şedinţei pe comisii, mai precis în cadrul “Comisiei pentru învăţământ, sănătate şi familie, activităţi social-culturale, culte, muncă, protecţie socială, protecţie copii, tineret şi sport”, în conformitate cu Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, a Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali, dar şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local Crasna, aprobat în şedinţa de consiliu local în data de 25.07.2012.
Solicitarea s-a realizat, spune acum profesorul Ciocîrlan, şi pentru informarea corectă a consilierilor locali asupra ultimului “Raport de audit financiar” întocmit de Camera de Conturi Gorj şi totodată pentru informarea cetăţenilor comunei. Asta deoarece, în urma controlului recent al Curţii de Conturi s-au constatat mai multe nereguli contabile la primărie, flagrantă fiind cea privind “neînregistrarea în evidenţa entităţii a tuturor amenzilor preluate în anul 2007 de la A.F. Novaci”.

instiintare de plataBanii ar trebui achitaţi de cei vinovaţi
De altfel, din raport rezultă că: “Valoarea amenzilor contravenţionale preluate de A.F. Novaci, în anul 2007, neînregistrate până la data desfăşurării prezentei misiuni de audit, a fost stabilită de entitate la suma de 63.530 de lei şi reprezintă amenzi contravenţionale neînregistrate, neurmărite şi neîncasate, pentru care s-a prescris dreptul de încasare, potrivit legii”. Abaterea a fost posibilă, astfel, au constatat verificatorii, urmare a neîndeplinirii sarcinilor din fişa postului de către persoanele cu atribuţii în acest domeniu, mai exact acelea de a înregistra, urmări şi încasa veniturile din amenzi şi alte contravenţii, ajungându-se în situaţia în care dreptul entităţii de a cere executarea silită s-a prescris.

Notificări aiurea!
“UATC Crasna nu a înregistrat în evidenţe unele amenzi preluate în 2007 de la organul fiscal, AF Novaci, nemaiavând acum dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acest drept fiind prescris”, a concluzionat consilierul Ciocîrlan în faţa colegilor săi din CL Crasna. Tot acesta le-a deschis ochii aleşilor explicându-le că acest raport de audit a fost înregistrat sub nr. 7471/30.07.2015 la primărie, dar chiar şi aşa ulterior UATC Crasna a ajuns să notifice zeci de cetăţeni ai comunei, persoane fizice şi juridice din localitate, cum că ar avea amenzi contravenţionale neplătite, conform Codului Fiscal în vigoare. “Culmea tupeului, înştiinţările de plată au fost emise de către compartimentul contabilitate al UATC Crasna când se cunoaştea conţinutul raportului de audit amintit, şi asta din luna iulie 2015”, a explicat independetul.

curtea de conturi 1“Localnicii nu trebuie să plătească nimic”!
“Consider că atât timp cât instituţia nu a notificat cetăţenii sau persoanele juridice din comună cum că ar avea de datorat creanţe fiscale, în termen legal conform Codului de procedură fiscală în vigoare, art. 131, alin(1) şi alin(2), aceştia nu mai trebuie să restituie banii către Primăria Crasna întrucât s-a depăşit termenul de cinci ani de zile în care aceştia trebuiau înştiinţaţi. De altfel, aceeaşi concluzie apare şi în raportul de audit”, le transmite concetăţenilor săi consilierul Ciocîrlan.
Mai mult, toţi consilierii prezenţi la şedinţa de miercuri au fost de acord cu argumentele acestui ales, fiind de părere şi ei că localnicii în cauză ar trebui să conteste respectiva înştiinţare cu o cerere adresată conducerii Primăriei Crasna, conform Codului de procedură fiscală în vigoare, art. 131, alin(1) şi alin(2).
La Compartimentul Contabilitate a Primăriei Crasna prestează Cristina Lăcătuşu, Cristina Popescu şi Ramona Ghidiu, cele trei funcţionare nefiind până în prezent în vreun fel sancţionate pentru felul în care au înţeles ele să interpreteze raportul Camerei de Conturi Gorj.
Anamaria Stoica

2 COMENTARII

  1. Dar d-nul profesor Ciocirlan care este consilier local la Primaria Crasna-Gorj de ce nu spune ca Raportul Camerei de Conturi precizeaza ca si el a ridicat ilegal indemnizatia de consilier fara a fi prezent la sedintele de consiliu ]n anul 2014 si anterior.Fi corect domnule ,sau tu esti mai presus de lege.

  2. si la Primaria Sacelu, tot culmea nesimtirii din partea primarului Jurebie Florin Dorin si consilierul lui personal (fost primar) Rentea Danut_ in prezent arestat!!!!!!!!!!!!
    Dupa ce au incercat cu tot felul de minciuni sa gaseasca vinovati( se furasera asemenzile hi, hi, hi), acum au procedat la executarea unor amenzi prescrise.
    Hotii care striga hotii! Sa ia apararea contabilei danciu olivia (hoata fara precedent ( fina lui Jurebie si concubina de serviciu), a dat in judecata casiera si pe noul contabil Buculea Gabriel desi acesta este nou angajat! O sa te ducu dupa Rentea domn Jurebie si o sa platesti si banii pe care i-ai dat pe salariile unui corupt ca rentea dar si pe ai lui fi-sa ( care a fost criteriul angajarii?????)- prejudiciul produs de Rentea danut la uat com Sacelu?! Toate au legatura- inclusiv cu semnaturile lui Talau…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here