Abu Dhabi a oferit emiratului Dubai un ajutor surpriză de 10 miliarde de dolari

398
Abu Dhabi a oferit emiratului vecin Dubai un ajutor surpriză de 10 miliarde de dolari, însă statul aflat în severe dificultăţi financiare a arătat că are încă nevoie de un moratoriu din partea creditorilor pe datoriile mai multor companii de stat.

Dubai a arătat că, din fondurile primite de la Abu Dhabi, 4,1 miliarde de dolari vor fi transferaţi dezvoltatorului imobiliar Nakheel, care va putea astfel să achite obligaţiunea islamică „sukuk”.Nakheel a anunţat că va plăti obligaţiunea pe parcursul următoarelor două săptămâni.Restul banilor vor fi folosiţi pentru a ajuta holdingul de stat Dubai World, care a cerut creditorilor să aprobe restructurarea a 26 miliarde de dolari din datorii, până la sfârşitul lunii aprilie a anului viitor, potrivit Guvernului din Dubai.”Acordul este condiţionat de succesul companiei în negocierea, cu creditorii, a moratoriului anunţat anterior. Fondurile vor fi folosite de asemenea pentru satisfacerea angajamentelor faţă de creditorii comerciali şi contractori, iar discuţiile cu aceştia vor începe în curând”, a declarat o sursă oficială apropiată Guvernului din Dubai.Problemele emiratului au propagat un val de neîncredere pe pieţele financiare globale şi au afectat sever imaginea Dubai de centru regional de afaceri.Creditorii Dubai, printre care se numără băncile britanice Standard Chartered, HSBC, Lloyds şi Royal Bank of Scotland, dar şi instituţiile de credit Abu Dhabi Commercial Bank şi Emirates NBD, trebuie să ia o decizie privind moratoriul până pe 28 decembrie, când perioada de graţie a obligaţiunii „sukuk” a Nakheel se va încheia.Yenul japonez s-a depreciat puternic faţă de alte monede după anunţul privind ajutorul obţinut de Dubai. Dolarul a urcat la 88,9 yeni, iar euro a crescut la 130,43 yeni. Dubai a anunţat totodată, o nouă lege pentru faliment, care va putea fi folosită în cazul în care creditorii Dubai World nu reuşesc să ajungă la un acord privind datoriile scadente.Sursa amintită a arătat că legea va intra în vigoare şi permite Dubai World să declare falimentul dacă nu obţine restructurarea datoriilor.Dubai a decis să apere activele cele mai valoroase, precum compania de transport aerian Emirates, de problemele Dubai World.Sursa guvernamentală a afirmat că procesul de restructurare poate include vânzări de active, însă acestea vor fi limitate la dezvoltatorii imobiliari Nakheel şi Limitless World.
Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ, după Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here