Absurdul, brambureala şi chinul ne controlează onticul

Trăim pe poteci absurde şi sterile, egoiste şi servile, nesimţite şi mereu mai întunecate. Locuim într-o Românie guvernată de absurd, brambureală, chin şi neostoită neruşinare. Suntem în ţara în care arbitrariul şi minciuna guvernanţilor impostori fac legea aruncării onestităţii şi respectului în derizoriu.

Am ajuns o ţară săracă, au fost demolate uzinele şi fabricile care asigurau personalitatea scumpei noastre patrii, nu avem agricultură, nu avem livezi de pomi fructiferi, cumpărăm pe bani grei, totul, de la alţii. Ne-am îngropat în nemernicie, omenia, moralitatea, spiritul şi sufletul nobil şi elevat, bunul simţ, onestitatea şi altruismul sunt virtuţi rare. Ne-am aruncat pe toboganul object al fariseismului, orgoliului şi vanităţii, al bunului plac, minciunii şi crimei la drumul mare. Cu oribilă nonşalanţă sunt călcate în picioare valorile autentice, cultivându-se egoismul şi întunericul oripilant. Gânditorii, care s-au aplecat asupra societăţilor omeneşti, au produs opere- mai mult sau mai puţin luate în seamă, mai mult sau mai puţin aplicate ca modele statale,(Platon, Aristotel, Campanella, Morus, Fr.Bacon, J.J.Rousseau, Ch.Louis Montesquieu, B.Şt.Delavrancea, N.Bălcescu, Pătrăşcanu, Xenopol, Asachi, P.Andrei, M.Djuvara şi mulţi, mulţi alţii) opere pe care comentatorii fenomenelor social-politice le citează ori de câte ori au ocazia şi, mai cu seamă, atunci când se discută despre stîlpuirea unor idei convenabile discursului propus. Este nimerit să mă distanţez de acest mod de a „cugeta” despre lumea noastră chinuită şi bonavă. Fără a renunţa, însă la citat. Fie şi parţial. Asta pentru viaţa, răspunderea politică şi contextul social sunt mereu perfectibile. Drept urmare, de la democraţia directă au trecut vreo 2500 de ani şi, iată, încă nu contenim să visăm la supuşii lui Pericle. Acum, în epoca democraţiilor reprezentative, menţinerea iluziei participării-fie şi prin vot-aduce mari prejudicii liniştii sociale ca şi erodării fundamentului bazat pe principiul suveranităţii naţionale şi nesocotirii a tot ce înseamnă respectarea drepturilor cetăţeneşti, a constituţiei şi pluralismului. Observăm uşor că politica convenţională, artificială, societatea tinerelor state democratice, în ansamblu ei merge într-o direcţie greşită, confuză şi calpă pentru că de 20 de ani; n-a reuşit să formeze opinia după care nici unul nu suntem egali între noi, dar în exercitarea puterii nimeni nu are dreptul şi nu se poate manifesta arogant şi imoral faţă de semeni. Banul, ştiinţa de carte, cultura, experienţa, puterea n-ar trebui să se îngemăneze cu umilire ori ocara altuia. Cei lipsiţi de bani, de putere, de ştiinţă de carte ori cultură nu trebuie desconsideraţi şi batojocoriţi.

În vremuri tulburi, când valori fundamentale ale existenţei umane se răsturnau, maestrul absurdului -Eugen Ionesco-a reuşit să depăşească brambureala politică şi chinul social al anilor 1945-1946, învingând prin chiar ieşirea din browniana gândire a unor începuturi nefaste esenţa spre care ar trebui să ne îndreptăm: „Societatea ideală va trebui să vadă definitiv înlăturată nu numai preeminenţa statului asupra omului, dar şi orice fel de preeminenţă politică. În viitorul visat, politicul va fi înlocuit cu o modestă bucătărie administrativă.” Dacă în ţările Occidentului european politicul a marşat spre integrarea în masa din care a emanat, atunci în estul continentului partidele s-au distanţat de popor, singura legătură cu acesta fiind voinţa manipulatoare şi, eventual, indiscreţia persuasivă şi parşivă-poate. Nu este numai păcatul nostru. Onestitatea şi toleranţa nu sunt general-valabile la români. Am sugerat că disfunţia aparţine fostului lagăr de dincoace de Zidul Berlinului. Ziduri greu de înlăturat sunt însă în conştiinţa noastră, needucată şi fisurat şcolită, de aici discriminarea, rasismul, misoginismul, etc. Această delimitare între bine şi rău, adevăr şi minciună, frumos şi urât, sfinţenie, pioşenie şi fariseism, n-a reuşit după înlăturarea reală a diferenţelor nemţeşti, s-au mutat, doar, cu un pas mai hacana, cuprinzând imensul spaţiu de la polonezi spre noi şi bulgari. Ce am ,,câştigat” se vede şi se simte. Sărăcia stăpâneşte România. „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă.” Subiectul ar merita sporită atenţie. E suficient, în acest cadru, să spunem că politicul în loc să se retragă în administrativ, se vâră tot mai abitir în zone socio-economice unde nici măcar nu-şi găsea un loc în perioada „democraţiei naive”. Lesne de observat că partidele fac politică, ignorantă şi analfabetă, cu ajutorul sacrului, biserica fiind antrenată tot mai mult în canavaoa manipulatorilor, că structura politicului e impregnată tot mai mult de gestul pecuniar al vânzării-cumpărării conştiinţelor(posturi, voturi, grade militare, norme morale, juridice, etc.). ne place în mocirla urât mirositoare cultivată şi controlată de impostorii care au nenorocit România. România bunului simţ este tranformată în România bunului plac. Absurdul, brambureala şi chinul au devenit diriguitori neîndurători în existenţa românilor. Mare tragedie!