Absolvenții de gimnaziu au susținut și ultima probă a Evaluării Naționale

1023

Absolvenții de gimnaziu au susținut, joi, proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naționale. Pentru candidații din Gorj, examenul s-a încheiat, neavând acum de făcut decât să aștepte afișarea rezultatelor, programată pe 29 iunie.

Ca și proba scrisă la Limba și literatura română, proba la Matematică s-a desfășurat fără incidente în județul nostru. A fost raportat însă un număr mai mare de absenți. ,,La proba scrisă la Matematică s-au prezentat 2086 de candidați, înregistrându-se un număr de 80 de absenți”, a precizat inspectorul școlar Nicolae Negrea. Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14.00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16.00 – 19.00) și 30 iunie (în intervalul orar 08.00 – 12.00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie. Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here