Abia a sunat clopoțelul și se intră în șantier! Reparații în patru școli, vechi de o jumătate de secol

900

Patru școli din comuna gorjeană Crasna, vechi de mai bine de 50 de ani, vor intra în reparații în plin an școlar. Autoritățile locale au reușit să obțină fonduri guvernamentale pentru reabilitare și modernizare, căutând acum un constructor pentru a putea demara lucrările. „O să facem tot ce-i posibil ca să nu afectăm cursurile”, dă asigurări viceprimarul Gheorghe Sanda.

Șantiere în patru unități de învățământ din comuna Crasna. Este vorba despre școlile generale Radoși și Cărpiniș și școlile primare Crasna Deal și Drăgoiești, unități de învățământ construite în perioada anilor 1963-1965.
Deși clădirile prezintă, în general, un grad mediu de uzură fizică și morală, ele necesită lucrări de modernizare. Imobilele au doar parter, fiind realizate din cărămidă și acoperite cu țiglă ceramică.

„Nu vom afecta cursurile”
Lucrările sunt estimate la peste 1,8 milioane de lei, fără TVA, firmele de construcții interesate având termen până la 10 octombrie să înainteze ofertele. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2. „Sunt niște realocări de fonduri pe acest program guvernamental. Lucrările vor demara după ce vom încheia procedurile de licitație. Sunt și lucrări de exterior, de interior, dar o să facem de așa natură încât să nu afectăm cursurile”, ne-a declarat viceprimarul Gheorghe Sanda.
În cele patru unități de învățământ studiază în jur de 300 de elevi. Sunt ultimele școli din comună care mai aveau nevoie de reparații. „În afară de acestea patru, nu ar mai fi școli nemodernizate în comună. Am mai avea o grădiniță care face parte dintr-un cămin cultural, dar acolo avem prins un proiect pe AFIR, pe fonduri europene. Se va moderniza căminul și automat, fiind în aceeași clădire, va fi reabilitată și grădinița. Și aici suntem tot în proceduri de licitație”, a mai precizat Sanda. Școlile ce vor fi modernizate au autorizații de funcționare, având apă curentă și canalizare. „Alte probleme nu avem la școli, avem autorizație de funcționare la toate și avem achiziționate și lemnele pentru sezonul rece”, a conchis viceprimarul Gheorghe Sanda.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here