Abateri care i-au costat mii de lei

406
În cursul unor inspecţii efectuate de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj în perioada 5-9 octombrie a.c. au fost constatate abateri de la prevederile legislaţiei în vigoare la o unitate de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din localitatea Baia de Fier, două unităţi de fabricare a produselor de panificaţie şi patiserie din comuna Padeş şi municipiul Târgu-Jiu.

De asemenea, s-au aplicat contravenţii la o Şcoală Gimnazială de pe raza localităţii Bâlteni, precum şi la un laborator de cofetărie din Baia de Fier. Cele 5 sancţiuni contravenţionale aplicate se ridică la valoarea totală de 15.000 lei. Acestea au fost aplicate pentru următoarele deficienţe: manipularea produselor alimentare fără respectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, dar şi pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare.

Tot în acelaşi interval calendaristic, au mai fost efectuate alte 57 de controale în unităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din localităţile Motru, Urdari, Padeş, Baia de Fier, Bâlteni, Târgu-Jiu, Drăguţeşti, Fărcăşeşti şi Dăneşti. Tematica verificărilor s-a rezumat la brutării, patiserii, cofetării, depozite alimentare, unităţi de alimentaţie colectivă, baruri, unităţi de comercializare cu amănuntul a produselor alimentare. De asemenea, s-a avut în vedere controlul în unităţile de învăţământ pentru verificarea cerinţelor de igienă la distribuirea gratuită a produselor de panificaţie şi lactate, care fac parte din programul guvernamental „Laptele şi cornul”.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here