Poveste emoționantă pentru doi frați din Târgu Jiu care ieri s-au reîntâlnit, pentru prima dată, după trei decenii de când au fost despărțiți de părinții lor. Mai exact de mamă, care a divorțat, iar pe băiatul cel mic, rămas în grija sa, l-a abandonat pe peronul gării din Târgu Jiu.
Femeia a murit între timp și nu știe finalul fericit al acestei povești triste, una din multele întâmplări tragice de la începutul anilor 90, când abandonarea copiilor prin gări sau scări de blocuri era o modă. Copiii erau prea mici atunci pentru a ști ce li se întâmplă, cel mare s-a mutat cu tatăl în Ardeal, a devenit student în Anglia, iar acum a făcut demersuri oficiale pentru a-și găsi fratele despre care știa doar că a existat la un moment dat în viața lui. Robert Horvath le-a trimis un e-mail polițiștilor gorjeni la începutul lunii iulie, fără prea mari speranțe. Le-a spus oamenilor legii cam ce știa el despre situația din 1992 a fratelui său și acum a primit o veste pe care nu o credea posibilă. „Foarte multe lucruri nu știam nici eu. Am discutat cu rude, dar nu știau nici ele prea mult. Știam numele și data nașterii, care între timp au fost schimbate. Toți anii aceștia am fost cu gândul la el. Acum am decis să fac și demersuri legale. Când aveam trei ani am plecat cu tata la Aiud, unde eu am avut o viață normală, deși simțeam lipsa fratelui. Acum nu-mi vine să cred, sunt bucuros, fericit. Ne-am revăzut pe aeroport, când am sosit eu și totul a fost emoționant. Avem multe de povestit. Acum avem timp. Vrem să păstrăm legătura și să fim apropiați”, a povestit fratele mai mare. Eduard, în schimb, așa cum a fost botezat la naștere, a fost luat de pe peronul gării de un polițist și dus la un centru de plasament. Ani mai târziu a fost adoptat de o familie din Novaci, tatăl adoptiv decedând între timp. Acum el lucrează în construcții, în Germania, și e foarte bucuros că are un frate care nu a încetat să îl caute în tot acest timp. „Eu nu prea știu multe. Prin 2010 am auzit că a sesizat cineva că aș avea un frate, dar nu s-au făcut alte demersuri. La 3 ani jumate am fost adoptat și am fost bine îngrijit. M-au îngrijit ca niște părinți adevărați, mi-au dat educație, altfel poate cine știe unde eram azi. Când m-au sunat de la Poliție acum mi-au spus că voi fi căutat, dar nu pentru probleme. Oricum, nu-mi făceam griji pentru că eu nu am făcut necazuri. Totul a fost ok apoi. Eu nu am știut nimic de fratele meu. Când au venit polițiștii am aflat de fratele meu. Acum am venit în concediu, din Germania, și a venit și Poliția cu această veste. Din spusele părinților mei, știam că am fost abandonat în gară și atunci nici nu am vrut să aflu mai multe pentru că dacă am fost lăsat în gară îmi dau seama de situația de atunci. Nimeni nu e fericit să fie abandonat, dar fiind mic nu am știut nimic”, a spus tânărul pe care inițial îl chema Eduard. După integrarea lui în sistemul de protecție al statului i-au fost schimbate datele de identificare, iar asta le-a încurcat și mai mult munca polițiștilor care lucrau la acest caz. Directorul adjunct al Direcție pentru Protecția Copilului Gorj, Lucian Zălog, spune că în acel an, în gara din Târgu Jiu, au fost abandonați doi copii de vârste apropiate. Unul dintre ei avea însă semne particulare evidente, iar asta a dus acum la identificarea lui Eduard. „Doi copii, la date diferite, e drept, dar în 1992, au fost abandonați în Gara din Târgu Jiu, au fost predați poliției după care au ajuns în leagănul de copii de la Tg Cărbunești, cum era atunci. Ca o altă coincidență, erau de vârste aproximativ egale, iar singurul element care ne-a ajutat să lămurim această frumoasă poveste, putem spune azi, au fost semnele distinctive pe care copilul le avea pe tâmplă, pe mână și undeva în zona piciorului”, a menționat reprezentantul DGASPC Gorj.
Pentru polițiști, și nu numai, cazul rezolvat de ei este demn de scenariul unui film. Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Oana Vlăduț, a menționat că la un moment dat anchetatorii au sperat că vor afla mai multe informații de la polițistul care l-a preluat de pe peron pe băiatul abandonat, doar că, între timp, polițistul nu doar că a ieșit la pensie, dar a și decedat. „În gară, acesta ar fi fost preluat de un polițist în anul 1992. Colegii mei au încercat să ia legătura cu polițistul, însă din verificări au aflat că decedase. Mama copiilor a decedat și ea, în 2007. Singura care ne putea oferi informații era bunica, însă inițial bunica s-a arătat reticientă în a relaționa cu polițiștii”, a precizat Oana Vlăduț, pe pagina de Facebook a Poliției Române fiind prezentat întregul caz, un caz care are un final fericit și pentru că băiatul adoptat a avut parte de o familie de părinți adoptivi care au avut grijă de el și i-au oferit sprijinul necesar pentru a putea să aibă o viață cât de cât normală.
Gelu Ionescu
