ABA Jiu: Gheaţă la mal pe mai multe porţiuni ale Jiului

42

Potrivit unui comunicat emis, ieri, de ABA Jiu, pe râul Jiu nivelurile şi debitele au fost staţionare şi în scădere pe cursul superior şi mijlociu, variabile pe cursul inferior. Nivelurile pe râul Jiu, la staţiile hidrometrice se situează sub cotele de apărare. Pe afluenţi şi celelalte râuri interioare, nivelurile şi debitele au fost staţionare şi în scădere în bazinul superior, staţionare şi variabile în bazinul mijlociu şi staţionare în cel inferior. Fenomenele de iarnă pe râuri s-au menţinut fără modificări importante: pod de gheaţă: Rostoveanu (judeţul Hunedoara), Ac. Fântânele, Scaieşti (judeţul Dolj), Târgu Cărbuneşti, Bustuchin, Pojaru (judeţul Gorj); pod de gheaţa cu ochiuri: Jiu amonte Rostoveanu, Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara), Turburea, Săcelu (judeţul Gorj), Pieleşti (judeţul Dolj); gheaţă la mal: Bărbateni, Buta, Lonea (Jiul de Est), Lonea (Taia), Jieţ, Livezeni, Daraneşti, Peştera Bolii, Polatiştea (judeţul Hunedoara), Baia de Fier, Ciocadia, Teleşti, Novaci (judeţul Gorj), Negoieşti (judeţul Dolj); naboi: Rovinari (judeţul Gorj). Cantităţile maxime de precipitaţii şi grosimea maximă a stratului de zăpadă înregistrate în interval în bazinul hidrografic Jiu: la SH Petroşani: 6.5 l/mp la Peştera Bolii; strat de zăpadă: 59 cm la Jiu am. Rostoveanu, Rostoveanu, Buta; la S.G.A. Gorj: strat de zăpadă: 24 cm la Celei; la S.G.A. Mehedinţi: strat de zăpadă: 36 cm la Tarniţa; la S.G.A. Dolj: strat de zăpadă: 4 cm. la Pieleşti.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here